De ce votez monarhia la prezidenţiale?

Text publicat initial pe pagina de Facebook a lui Cristian Badilita, in data de 26 Septembrie 2014.

 

1. Republica s-a instaurat în România la iniţiativa şi sub presiunea marelui dictator sovietic Stalin. Cum bine se ştie, Regele Mihai a fost obligat să abdice prin şantaj: dacă nu ar fi semnat actul de abdicare, o mie de studenţi ar fi fost executaţi. Voinţa poporului nu a fost consultată asupra schimbării de regim.
2. În România, republica este echivalentă cu regimul criminal comunist şi cu regimul mafiot postcomunist.
3. Primul preşedinte al republicii a fost dictatorul Nicolae Ceauşescu. El a rămas modelul preşedinţilor ulteriori.
4. Instituţia prezidenţială nu are legitimitate în România. Este injust ca preşedintele unei republici de origine comunistă să uzurpe locul deţinut, de drept, de Casa Regală a României.
5. Ca monarhişti şi patrioţi români refuzăm să finanţăm din impozitele noastre o campanie republicană de origine comunist-sovietică.

stema-regala
6. Partidele politice, Parlamentul, Senatul sunt forţe politice şi instituţii legitime, normale.Singura instituţie nocivă şi nelegitimă, care trebuie să dispară din România, este instituţia prezidenţială.
7. Monarhiştii români nu vor boicotarea alegerile prezidenţiale. Ei vor participa MASIV şi vor scrie pe buletinul de vot cuvântul MONARHIE. Toţi românii care au convingeri monarhiste sunt îndemnaţi să voteze în acest sens, pentru a şterge, printr-un simplu gest de demnitate personală, ruşinea istorică din decembrie 1947.
8. Fiecare campanie republicană a prezidenţialelor costă sume uriaşe, suportate de contribuabili. Doar pentru campania din 2014 ministerul de interne a primit 166.778.000 lei. Aceşti bani ar putea fi folosiţi în scopuri cu adevărat utile. Revenirea la Monarhie ne-ar aduce economii inclusiv la capitolul financiar.

4 răspunsuri la “De ce votez monarhia la prezidenţiale?”

poloneza

Din pacate a inteles ca si unii si altii sunt intelesi in privinta faptului ca nu se ataca pana dupa alegeri.
Ar fi frumos daca ar reveni Monarhia, insa din pacate nu stiu daca este lasata.

Ar fi frumos daca ar reveni Monarhia, insa din pacate nu stiu daca este lasata.

Nu cred ca e vorba de lasat sau nu, ci daca noi – societatea civila – suntem dispusi sa facem ceva in sensul asta.

Traiasca Monarhia in Romania,Traiasca al nostru Rege !

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fac parte din:

Facebook:

Publicitate: