Cloudberries.ro

  • Acasa
  • Despre mine
    • Permisiuni
  • Corcoduse
Corcodus.ro
  • Versuri
  • Tutoriale
    • Internetz
    • Recomandari
  • Alte categorii
    • Ganduri
    • Comentate
    • Romania
    • Responsabilitati
    • Resurse
  • Acasa
  • Despre mine
    • Permisiuni
  • Corcoduse
  • Versuri
  • Tutoriale
    • Internetz
    • Recomandari
  • Alte categorii
    • Ganduri
    • Comentate
    • Romania
    • Responsabilitati
    • Resurse

Ramas bun

septembrie 25, 2015 In Blog, Corcoduse

Ramas-bun unor amintiri si a unor trairi de de mult.

Am fost in vizita, sa imi caut copilaria, si ea fugise de acasa.

Fugise de la gard, fugise catre mare…

 

Am fost in vizita, la Constanta.
Acolo unde am trait, respirat si invatat lumea de mica-mica, pana cand am luat lumea in piept si am plecat „in Bucuresti”, de tot.

Prima data cand am ajuns acolo, era noapte si eu eram mica. Sa tot fi avut 6 ani, si desi locuisem la Mangalia ani buni, in 23 August nu mai fusesem decat in „trecere”.

ramas-bun-corcodus

❀

Am gasit atunci o casa mare, luminata de becuri galbene si inconjurata de o mica livada de meri. In jur, plin de regina noptii, care inalta spre cer un parfum cum nu am mai intalnit decat in vise. In casa, m-au primit doua maini batrane, ale unei Alexandre cu 80 de ani mai multi decat mine. Am cunoscut cu ea blandetea, si rabdarea. Si cu uimire am aflat la ce se foloseste un „toiag„: e ajutorul pe care il iei cu tine dupa ce o viata intreaga ai crescut 7 copii, dintre care ai ingropat deja 5. Ajutorul care sa iti dea voie sa-ti tragi sufletul in timp ce cresti doi nepoti. Unul mic-mic, altul de 6 ani.

❀

Camera mea era deasupra bucatariei. A fost prima camera in care am dormit in seara dintai. Am ramas in ea, pentru balcon. Imi imaginam serenade, nopti cu luna, liniste. Am avut parte de toate, mai devreme sau mai tarziu, si balconul ala mi-a imbogatit copilaria:
Cand eram mici, pana am crescut si am plecat de acolo, vara ne mutam somnul pe balcon. Cu saltele si cuverturi groase, dormeam acolo numarand stelele si spunandu-ne povesti. Eu cu fratele meu, si cu oaspetii ce ne vizitau verile.

❀

Ne furisam afara din casa: pe fereastra luminatorului, escaladand terasa de la etaj sau pe ferestrele ascunse din spatele casei. De acolo saream peste un garaj sau ne furisam pe langa gard, ca sa nu facem zgomot. Apoi radeam si ne simteam bine intre noi, copiii: sa tot fi fost  10-15 laolalta, in fiece seara. De la 10.00 seara, cand adormeau parintii pana la 2-3 dimineata strazile erau ale noastre.

❀

„Pe Vale”si „la Garla”. La poarta noastra incepea un drum in panta, care cobora simtitor spre alte case si spre un mic paraias care venea dinspre Techirghiol si se varsa…intr-o salba de lacuri si apoi in mare.
Cate sute de ore ne-am petrecut „pe fantana”… Cu picioarele atarnate pe marginea betonului, cu locurile stiute din vreme, cu chiote si jocuri care mai de care.
Cu intreceri pana la primul pod, sau la al doilea. Cu parinti care ne strigau si noi nu ne lasam dusi de acolo. Cu alergatul dupa baietii care prindeau broaste sa le chinuie, si cu bataia primita de la noi, fetele din cauza asta…

❀

Aveam un gard acoperit cu vita de canada si iedera. Si printre plante, aveam locuri unde noi – si vecinii – ne adunam sa punem tara la cale, cand nu aveam chef de iesit pe strada. Ani de-a randul nici iedera nici vita nu au crescut acolo: erau cortina, marginind scena pe care evoluam: teatru, televizor, martorul imaginatiei si apetirului nostru pentru stat de vorba. Acum, gardul inca mai tine minte locurile unde ne adunam. Noi…nici noi nu le-am uitat.

❀

Am spus „La revedere” si salciei. Salcia mea mandra, frumoasa si inalta. Plantata acolo dupa ce o gasisem la intamplare printre lacurile de langa mare. A crescut, a crescut, a crescut. A trebuit sa fie taiata bine de tot, dar inca acopera fantana din curte cu o perdea verde si frumoasa de crengi. Sa o fi vazut inainte de asta: o spectaculoasa revarsare de crengi unduitoare si matasoase. Inalta cat casa cu etaj si vesela ca o zi cu soare. Salcie plangatoare vesela. Cine ar fi crezut? Nu doar oamenii zambesc printre lacrimi.

❀

Am colindat camerele, am colindat curtea. Am colindat amintirile. Totul suna a gol. Langa foisor mai sta in picioare ultimul mar din livada de acum 24 de ani. Face mere dulci si colorate. Si da inca umbra. A ramas acolo pentru ca l-am rugat pe Alica sa-l mai lase o vreme. L-a lasat. Mi-a adus aminte de asta si ne-am zambit unul altuia.

❀

Imi pare rau ca au plecat de acolo mama si Alica. Fratele meu a plecat bucuros. Eu am revenit cu melancolie. Nu stiu cand/daca voi mai reveni. E totul prea dulce-amarui. Am trait atat de intens si de solitar si de aproape de alti oameni in acelasi timp.
Acolo am petrecut ani cu caini foarte dragi (Pepino, Ursu, Dora), cu caii mei care au insemnat atat de mult pentru mine (Surya, Vio, Stela), cu pisicile (si cele salvate din Garla, si cele salvate de Pepino), cu pomii (aveam amandoi ciresul visinul, marul, parul, gutuiul, salcia si smochinul lui). Numai nucul a fost solitar.

❀

Am colindat peste tot in amintiri zilele cat am fost acolo asta-vara. La mare nu am indraznit sa ma duc si acolo. S-a schimbat mult. Stiu ca pe ici-pe-colo se mai pastreaza ce am iubit atat de mult: soarele, noptile, cartile, marea, scoicile, golful cu faleza portocalie, rasariturile de soare, florile de cicoare, sturgurii-ananas negri, apa cu gust usor salciu. Lacurile si paradisul de langa mare: cu iarba inalta, papura, libelule si copaci cu frunze argintii.

Summer. 🙂

A photo posted by Alexandra Giula (@alexandragiula) on Sep 5, 2015 at 12:30pm PDT

❀

Cele doua „mari”. Marea cu oameni si galagie, si marea linistita si numai-a-mea, unde ajungeai doar daca stiai cararile si aveai rabdare sa treci prin campul gol, pe drumeagul prafuit. Marea mea e acolo. Acolo in gandurile mele. E un perpetuu ramas-bun, pentru ca zilele si anii de acolo au contribuit la mine. Un perpetuu zambet, intors spre trecutul pe care nu vreau sa il uit, dar de care nu trebuie sa ma agat.  Nu am fost la marea mea, dar am fost intampinata tot de valuri si de albastru si acolo unde am pasit cu incantare.

https://www.corcodus.ro/wp-content/uploads/2015/09/ramas-bun-mare-corcodus.mp4
mare ramas-bun

Article by Alexandra Giula

Dreaming digital towards a better world. Drive: people. Passion: WordPress. OS: Linux. Also Cats!

Previous StoryCu #nuinseamnanu la Webstock
Next StoryDiviziunea muncii – mirajul omului tehnic

2 Comments

  1. Adina//SeptembrieJoi septembrie 25, 2015
    Reply←

    Faina poveste… mi-am imaginat balconul si salcia si mi-am dorit sa simt mirosul marii asa cum o stii tu…

    • alaxandra septembrie 25, 2015
      Reply←

      Eh, Adina. Multumesc!
      Mi-e dor de tot ce nu mai e, si de tot ce o sa fie. 🙂
      Intre timp sunt ocupata cu prezentul.

Leave your comment Cancel Reply

(will not be shared)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recente

  • asa si – corcodus
    Asa, si? :D miercuri, 27, iul.
  • love me- corcodus
    You could (not) love me duminică, 27, mart.
  • nici – corcodus
    Nici prea departe nici prea aproape marți, 15, mart.
  • circles – corcodus
    „Circles” luni, 14, feb.
  • frig – corcodus (1)
    Frig duminică, 6, feb.

Ultimele comentarii

  • andrreea la Cum sa iti personalizezi numele de utilizator pe facebook (vanity URL)
  • Din istoria blogosferei evanghelice – 9 ianuarie (2022) | RomaniaEv la Pour la liberté d’expression et contre l’extrémisme
  • Alin Cristea la Pe interior
  • 12 greseli de incepator pe Wordpress + 1 Bonus - Corcodus.ro la SEO: Cum sa compui URL-uri eficiente
  • Scurte 4 - Corcodus.ro la Scurte

Articole populare

  • Fara titlurile zilei – Mary J. Blige, U2 – One
  • Zemanta Related Posts Thumbnail
    Zile ca cea de ieri
  • Written In The Stars – pop song goes POP!!
  • OX6Oe
    The Dark Knight Rises
  • focul – corcodus
    In mijlocul focului

Fac parte din

Publicitate

Instagram @alexandragiula

Went to visit some of the places I grew up in. Rem Went to visit some of the places I grew up in. Remember how it was, who I am. 
And I remembered the tears and the smiles, the love and the happy days. It’s still me here, just a little wiser. Still me, just a little more dragon. 
Still me, only stronger and a bit…lonelier. 
But I’m still me, face in the wind and not minding the crazy wind-hair. Hugs!
Everytime they bloom I feel it’s specifically fo Everytime they bloom I feel it’s specifically for me. Loved them my whole life. My springs start here. My years start here. Cherry-plum tree blossoms are my favourites. The trees themselves are also special, as they are the first trees to bloom where I live. The raw fruit are…if you know, you know.
Priveste cerul! Priveste cerul!
Quarterly planning with the team @agencyboon This Quarterly planning with the team @agencyboon 
This is our game for the day.  When did you…?
Sunshine and flowers. And cherry-plum trees. Sunshine and flowers. And cherry-plum trees.
#slavaukraine Acum, in fata Ambasadei Ruse. #slavaukraine 
Acum, in fata Ambasadei Ruse.
XMas meeting. This is my Goodie Award for this yea XMas meeting. This is my Goodie Award for this year. Lol. They got me. Love this team! #goodies #agencyboon
Follow on Instagram
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Confidențialitate

Copyright Corcodus.ro | Webdesign Cloudberries.Ro | Icons by Freepik from flaticon.com | CC 3.0 BY