Parintii mei sunt amandoi medici veterinari. Impreuna cu bunica mea, cadru didactic in cadrul Facultatii de Botanica de la UniBuc, au reusit cumva, sa imi transmita dragostea lor pentru toata Creatia: animale, plante pentru tot ce inseamna Natura, viata si frumos. Am avut de mica ocazia sa ma amestec cu toate orataniile, sa le dau nume, sa ma joc impreuna cu ele: bunica avea ograda plina. Tata a lucrat la CAP, intr-o imensa ferna de vaci. Mama lucra la Avicola si eu am crescut invatand sa imi fie dragi vitelusii si de asemenea sa nu fac rau puisorilor de gaina cu care ma jucam cu orele.

Am avut animale de casa: caini, pasarele, pestisori, pisici, broscute testoase. Am crescut iepuri. Am iubit cu pasiune caii. Inca ii iubesc, si la 8 ani am luat primele lectii de echitatie. La 12 ani am primit cadou un cal alb: pur-sange arab din linia MerSuch. Am salvat de la moarte si am alinat suferinta unor animale muribunde: locuiam in Constanta, chiar langa soseaua cea mai circulata din judet. Zeci de accidente mortale pe sezonul estival. Am adoptat pui de pisica aruncati in aval de „oameni milostivi”.

Am avut parte de 3 caini otraviti, doi calcati de masina si 3 au murit de cancer. Grace, splendid exemplar de cocker auriu, cea mai iubita dintre toti, cea cu care am petrecut zi si noapte 11 ani de zile din viata mea, a murit in bratele mele. Avea cancer generalizat. Am ales sa o euthanasiem, la recomandarea medicilor dintr-una din cele mai moderne clinici veterinare din Capitala.

In Romania moderna, euthanasierea a insemnat anestezie + stop cardiac cauzat de aer injectat in vena. Pentru ca medicamentele specifice sunt scumpe, si aproape absente de pe piata. S-a stins incet in bratele mele, in timp ce eu incercam sa fiu tare, tare pentru ca eu am luat decizia. Sa fiu tare pentru ca bunica mea nu a aflat nici pana azi ca eu am luat acea decizie incercand sa nu fiu egoista. Grace nu mai putea respira cum trebuie, si ecografiile au aratat cancer la plamani si inima.

Am ucis-o pentru ca a o tine in viata in asemenea dureri cumplite insemna sa o las sa se chinuie pentru ca eu nu am avut curajul sa iau o decizie buna.  Si asa a murit cel mai bland si cuminte catel din lume. Din lumea mea.

De ce nu pot fi de acord cu euthanasierea? Pentru ca stiu ca euthanasierea va fi o bataie de joc, un masacru plin de nesimtire, si un joc al spalarii de bani. Toate astea cu pret de sange. Si sa nu credeti, stimati oficiali care veti lua aceste decizii ca Dumnezeu nu va cere din mainile voastre pretul acestui sange! Sangele e viata, si tocmai de asta stiu ca asa va fi.

De ce nu pot sustine impasibil absenta euthanasierilor? Pentru ca a tine in viata aceste animale, doar pentru a fi noi linistiti e mizerabil.

Umanitatea in acest caz nu inseamna sa hranesti langa bloc, inconstient, 2-3 animale care sufera de frig sau caldura, de sete si boli sau care sufera pur si simplu bolovanii bipezilor cu IQ-uri reduse.

Umanitatea e alta: este asumarea responsabilitatii. Adoptarea animalelor, castrarea si vaccinarea lor (castrarile se pot face gratuit, uite aici un exemplu, la Biovet) si tinerea lor in case, curti sau in locuri special amenajate. O mica imprejmuire, cu 2 custi. Si acoperis. Nu ar fi atat de dificil.

Dar asta inseamna ca cei care acum ii hranesc aiuristic  sa o faca regulat. Sa curete dupa ei. Sa ii duca la medic. Sau sa cheme medicul, si sa plateasca pentru medicamente, consultatii, vaccinari.

E mai usor sa ne linistim constiintele cu 2-3 click-uri la cauze aparute pe facebook, si eventual cu niste resturi de mancare aruncate cainilor de la bloc. Dar cei cu euthanasirea vor castiga, si stiti ca animalele alea vor fi omorate in bataie. Sau otravite.

Cu otrava aia care provoaca hemoragie din ochi, nas, hemoragie interna un tremur usor, si ochi inlacrimati ai animalelor. Daca nu faceti ceva pe bune. Fara click-uri aiurea si certuri stupide cum am vazut ca ati facut  pana acum. Altfel e doar multa galagie facuta de ipocriti.