Zile ca cea de ieri

Stiti atmosfera aia sufocanta, dinaintea ploilor de vara. Asta, plus un cer innorat dar si adaugand un frig ciudat?

Cam asa a fost ziua mea de ieri. Fara nimic spectaculos, pur si simplu fara vlaga. Totul fara vlaga, si intr-o tensiune subtire. Subtiiiiiiire.Care asa, aproape ca anuleaza totul, si te lasa dorindu-ti nimic.

Am dorit mult sa apuc sa scriu toata treaba asta, sa o scot din degete, prin degete impletind-o in cuvinte. Ma gandeam la ce muzica as putea asculta care sa ma faca sa inteleg ce sa scriu. Probabil simteam nevoia de ceva grandios, care sa explodeze in neuronii mei amarati, si sa spune: asta e!

sursa: aici.

Dar nu, m-am multumit sa fiu suparata pe nimic, sa uit ce doream, sa ma scufund iar in a face, rutinat, lucrurile: luat tramvaiul, coborat din tramvai, cautat covrigi cu stafide (nu aveau, poate si din cauza asta a fost urat ieri), intr-un final ajuns acasa. Nici sa se faca mancarea nu am putut astepta. Am oprit in fata sandvisurilor. Si acolo am ramas.

De abia tarziu, cand caldura pisicii s-a incolacit la picioarele mele, cand dragul meu a venit langa mine sa stam pur si simnlu, a devenit totul linistit. De-abia tarziu.

Zilele ca ieri nu au nimic special. Poate de aia. Poate trebuie facut in fiecare zi ceva frumos.

De-aia azi m-am trezit sa beau apa si am fotografiat pisica. Era soare, si ea era dupa draperie. Ii vedeam doar profilul, ca in teatrele de umbre. Dupa un verde luminos.

De-aia am cautat pe drum, in tramvai, papadiile despre care imi povestea tata. Le-am gasit . Multumesc tati, sunt superbe.

O sa va pun si voua o poza mai pe seara, ca sa o vedeti pe Cofi, in lumina de azi dimineata. Poate asa o sa aveti o seara frumoasa.