Undeva, in secunda supremei dureri

Undeva in secunda supremei dureri
Se comprima si viata si moarte
Si acolo – suspendat intre Cer si pamant
Sa-l respiri si pe „da”, si pe „poate”

Revederile-s scurte si dor
Gonesc printre noi, zgaltaindu-ne
Ne lasa mai singuri, mai tristi
Si mai goi.

Undeva in secunda supremei dureri
Sa te-aline ce-a mai ramas:
Copiii tai  – si ai lor, prietenii, rasetele
Cainele.

Undeva in secunda supremei dureri
Sa nu uiti cine esti
Pentru noi.

Despartirile sunt vitregi si mute
Cand nu stii cum sa stai, ce s-alini:
Cu mana o lacrima, cu ochii un vis
Cu dorul, o viata.

Si atunci, acolo sa vrei
Sa arunci pe pamant nemurirea
In durerea intregului veac
Inchegata laolalta, necuprinsa si bruta.
Sa strecori in fiinta
Speranta ca moartea se dizolva
Ca ce doare se duce
Ca ce a fost va mai fi

Undeva in secunda supremei dureri
Ai privit nemurirea si moartea
Nicaieriul si pretul platit:

De oameni – de Cer
Pe Cruce – in sine
Din noi – dintotdeauna.

Undeva in secunda supremei dureri
Sa stii ca nu esti singur.
Nicicand, nici atunci.