Ma uit la acest videoclip cu mare greutate.
Pe jumatate fara respiratie, pe jumatate plang.

In lumea asta care incearca sa inlesneasca orice, dar ORICE: de la mancare, la transport, la haine la, la relatii la…tot ce inseamna viata – nu ma astept la o trezire prea curand in domeniul asta. (Atentie, urmeaza imagini dure).

Nu ma astept ca oamenii care nu isi mai asuma responsabilitatea pentru o relatie de lunga durata, si incep sa faca push in directia popularizarii ideii ca monogamia este o imposibilitate genetico-psihologico-sociala, nu ma astept deci ca femeile sa isi asume responsabilitatea de a purta in pantece luni de zile un copil nedorit, ca apoi sa il dea spre adoptie.

Ne tratam reciproc pe baze consumiste:
„- Suntem impreuna atata vreme cat „oferta” ta ma multumeste. Cata vreme ma simt validat(a) si implinit(a). Daca nu imi mai convine, adio!”

Atata vreme cat ne tratam unii pe altii asa, atata vreme cat tratam persoane pe care le vedem: tangibile, calde, pe care le-am iubit/credeam ca le-am iubit in felul asta…ce sperante are un copil nenascut, nevazut? Ce sanse

Pentru ca nu ne mai pasa de repsonsabilitate. Pentru ca vrem „fast & easy” totul, inclusiv viata.

Pentru ca pro-choice nu e decat pro-crima. Crima justificata cu fraze de un non-sens absurd „e mai bine asa”. Mai bine pentru cine?

Pentru tine care ai dorit sa te bucuri de sex, dar nu si de responsabilitatea care decurge din aceasta activitate? DA.

Mai bine pentru omul pe care il ucizi? De ce, pentru ca e nedorit? Si cine spune ca omului care ar fi el/ea i-ar pasa vreodata de asta? Cand va avea o viata intreaga de umplut? De trait? De gustat? De simtit? De iubit?

Suntem o societate egoista. EGOISTA. EGOISTA.

Si nu, nu militez pentru vreo schimbare legislativa. Doar pentru mila, indurare, repsonsabilitate si adoptie. Daca esti femeie, cuvintele astea: mila, indurare si responsabilitate ar trebui sa fie inscrise ADANC in memoria ta genetica. Mai reprezinta ele ceva pentru tine?