Ne-am intalnit pe seara, in drum spre casa, cu un dog german. Sunt animale masive. Impresionante prin simpla statura. Era colorat alb cu negru, si avea ochii mari si blanzi. Ca de obicei cand vad un caine prietenos, ii dau drumul mainii sotului meu, si chem animalul la mine. A venit, si am intrebat proprietarul daca imi permite sa ii mangai cainele. Am aflat ca avea 7 ani, si in timp ce isi lipea capul de mainile mele, intrebam detalii despre el. I-a placut sa il scarpin dupa urechi, si cred ca i-a placut mirosul pisicii noastre. Am chicotit si eu si sotul meu, cand dogul nu a mai dorit sa plece cu stapana lui, si ea a trebuit sa il convinga pe soptite ca noi nu mergem cu ei acasa. 🙂
❀
Sursa foto: http://www.sxc.hu/photo/358491
❀
E vremea plopilor. Au inceput sa se scuture in vant, si e plin de puf peste tot. Stiu ce veti spune, dar…
Mergeam dimineata, pe sub crengi, si printre ele zburau pufuletii de la plopi. Zburau intre umbra si soare, treceau pe langa mine, in joaca. Zburau aproape in cerc, apoi in sus si in jos. Parca erau o hora de mici zanite din povesti. Cred ca asa au si fost inventate. Un puf de plop ratacind in soare. Si asa au aparut zanele.
❀
Am fost la o lansare de carte. Drumul spre Ierusalim. E povestea unei femei, careia Dumnezeu ii salveaza copilul. Si ea decide sa mearga pe jos pana la Ierusalim. Stand de vorba cu fiica autoarei, am aflat o poveste „greater than life”. Va invit sa cautati cartea si sa o cititi. E o fereastra spre o viata iesita din comun. A cuiva aflat deasupra evenimentelor de zi cu zi, dar in acelasi timp in mijlocul lor: a participat la debarcarea din Normandia, salvand parasutistii americani. A calcat pe o mina si si-a petrecut 5 ani in spital. S-a casatorit si a adus pe lume 6 copii, si Dumnezeu l-a salvat pe cel botezat Noel. Pentru asta, Genevieve a plecat pe jos la Ierusalim. In ciuda ranilor de la picioare. In ciuda drumului imposibil. Si a revenit pentru a-si creste copii. Si pentru a se imbolnavi de Alzheimer, la batranete. SIngurul ei comentariu la aflarea vestii a fost: „De data asta, Marele Patron a ridicat stacheta putin cam sus”. Cautati cartea.
❀
Ma tot lovesc de un fapt aparent simplu: peste tot, dragii mei conationali nu stiu sa discute. Se lanseaza in conversatii pe langa, comenteaza online aiurea, vorbesc (le place sa se auda, sau sa isi vada numele scris in online), dar o fac degeaba. Adica neconstructiv. In plus, uneori nu numai ca abereaza cu gratie, dar mai si injura, in numele dreptului la libera exprimare. Oameni buni…treziti-va, nimeni nu va citeste, aude. Impactul pe care il aveti este nul, pentru ca nimeni nu va va tine minte. Imi pare rau, dar asa este. Pentru asa ceva, in online exista un cuvant foarte explicit: troll. Va rugam, nu dati de mancare trollilor.
❀
0 Comments