Te cunosc de vreme multa, sau de putina vreme? Mai conteaza oare?
Conteaza numai prietenia aia indestructibila, de care imi vorbeai si pe care la inceput nu am inteles-o. Ce aveam eu sa iti ofer? Nimic. Si totusi mi-ai oferit zambete, rasete, bucurie si o nespusa onoare sa ma numar printre prietenii tai.

Nu as vrea sa crezi vreodata ca am nevoie de un motiv anume ca sa iti repet ca esti deosebit pentru mine. Si stiu sigur ca nu numai pentru mine. Stiu sigur ca ai reusit sa strangi in jurul tau oameni care stiu sa te aprecieze.

Vei spune ca nu dai nimic special. Ba da, pentru ca nu putini oameni stiu sa semene si sa creasca asa de frumos prietenia adevarata. Ba de fapt, esti primul om care m-a invatat asta, dascalindu-ma, cicalindu-ma, intelegandu-ma.

Ai avut mereu rabdare, si pentru rabdarea asta iti multumesc.

Viata mea e mai bogata pentru ca te-am cunoscut, si pot spune asta cu multa sinceritate. Si sunt lucruri pe care mi le-ai daruit, si care nu se pot rasplati cu altceva decat afectiune si dragoste. Si sper ca macar atat sa ma invrednicesc sa iti dau si eu tie.

MI-as fi dorit sa am un frate ca tine. Poate as fi fost un om mai bun. In mod cert as fi fost un om mai bun. Mi-ar fi placut sa te cunosc cel putin mai repede, sa nu treaca atata timp pana sa ni se incruciseze drumurile. Insa stiu ca timpul care ne-a stat pana acum la dispozitie a fost unul bun, si ca nu a trecut degeaba.

Si atata vreme cat ma vei numi printre prietenii tai cu placere, stiu ca nici timpul ce va trece de acum incolo nu va curge in zadar.

As vrea sa gasesc o incheiere geniala, dar tot textul asta e scris fara pretentii, in afara de cele de sinceritate.

Asa ca spun doar atat:

Cu drag,
Alexandra.

P.S. Acest text a aparut intial intr-un jurnal al meu din alta parte. E posibil sa mai iau de acolo una, alta. 🙂 L-am copiat aici pentru ca nu stiu ce se va intampla cu acel site, si pentru ca se apropie ziua persoanei pentru care am scris acest text.

P.P.S In poza sunt ursuletii mei. 🙂