Cunosc persoane care au avut parte de o intalnire tulburatoare: intalnirea cu propriul lor copil, bolnav. Bolnav nu de ceva trecator, ci de una dintre acele boli la auzul carora ne cutremuram: sindrom Down, autism, handicapuri permanente, dizabilitati severe.

Cunosc persoane care in ciuda modului in care sunt priviti unii dintre acesti parinti, au luptat plini de curaj si inca poarta aceasta teribila lupta. Unii spun ca e probabil vina lor. Ca au facut copii tarziu, ca au avut o viata dezordonata, ca au fortat mana lui Dumnezeu prin fertilizare IV, si asa mai departe.

Aceia pe care ii cunosc eu, se abat de la aceste norme. Si multi altii pe care eu nu ii cunosc personal, dar care au trait o viata perfect normala si sigura pentru viitorul copil. Si care au avut parte de acest tip de diagnostic.

Nu stiu care poate fi reactia in fata unui asemenea eveniment. Poate voi reusi sa rog pe cineva sa scrie cateva randuri despre asta.

Insa stiu sigur ca viata langa un asemenea copil poate fi fantastica. Si viata lui poate fi fantastica.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=nUTTpEpYPLs&w=425&h=349]

Si aportul lui pentru ceilalti poate fi fantastic. Iesit din comun. Poate fi o sursa de inspiratie pentru noi, cei „normali”.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=Gc4HGQHgeFE&w=560&h=349]

Ce pot spune e ca sunt multi oameni care lupta aceste batalii zambind, atat cei bolnavi cat si cei din jurul lor. Si ca e atat o problema de educatie cat si o problema de perspectiva.  O problema de educatie a publicului, catre acest fel de probleme, si o problema de perspectica a celor care trec prin asa ceva.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=Jg2ZBPw2LyE&w=425&h=349]

Admir mult pe toti aceia care lupta pentru a trai, atunci cand noua ni se pare ca ni se cuvin toate cele pe care le luam de-a gata: auzul, vazul, picioarele, mainile, etc.

Am un mare respect pentru toti aceia care pot sa zambeasca si sa ii inspire pe ceilalti in ciuda suferintelor lor.