Primavara mea e cu soare.

E cu mirari blande si cu flori.

E cu inflorire de corcodusi si vant moale de aprilie. Nu am o luna favorita. Nu am o primavara favorita.

Mi-aduc aminte cand am descoperit-o:

Pe un drum cu tei verzulii, intr-o dimineata cand m-am uitat ca pentru prima data in sus. Am vrut sa vad cerul, dar frunzele proaspete mi-au captat atentia: licarind verde-crud, lasand ici-colo cate un strop de cer, sau de soare. 

Cred ca toti teii au decis  in acea dimineasa sa infrunzeasca, si in zumzet si voie-buna, au facut-o!

Bucuria lor, bucuria mea. Drumul spre scoala nu a mai fost niciodata la fel.

Am privit cerul si am vazut copacii. Am privit frunzele si am vazut primavara.

E foarte posibil ca dimineata de atunci sa fi fost prima mea primavara. Sa nu fi inteles ce inseamna verde-crud, flori de papadie, forsitia – ploaia de aur. Sa nu fi inteles toporasii si micile flori de nu-ma-uita. Nici corcodusii sa nu fi insemnat nimic fara acel primordal moment de semi-orbire si incantare. Cand am privit in sus.

Afara e o alta prima-vara. O alta traire. Un alt an.

 

Mi se pare ca toti copacii au decis azi-dimineata sa infrunzeasca. Arunca o privire in sus. S-ar putea sa descoperi ceva. 🙂