Pretexte pentru un text despre Linkin Park

Am incheiat o saptamana… nu mai bine spus, am incheiat un sir de saptamani absolut infioratoare. S-au dus, ca apa la vale. Si duse sunt. 🙂

Acum cred ca pot sa spun mai pe larg despre ce este vorba. Am incheiat un capitol din viata mea: am plecat din firma unde am lucrat aproape trei ani de zile. A fost un job dificil, complex, care mi-a pus multe provocari inainte: eu am terminat o facultate umanista, iar aici a trebuit sa stiu si sa fac ceea ce ar fi stiut sa faca un om de ASE, cel putin.

Am fugit de cifre, de calcule, de baze de date si de tot ce inseamna sau aduce de departe a contabilitate, si tocmai asta am ajuns sa fac. Amuzant, nu?

Dar, m-a disciplinat. M-a forjat, sau m-a calit. Serios, sunt alt om decat fiinta aia mica si naiva ajunsa la primul interviu in acea firma. Am invatat multe, dar…izvorul cunoasterii curge si in alte parti. Am luat decizia de a pleca in primul rand pentru ca este momentul sa merg inainte, si sa ma dezvolt in alta directie.

Ce voi face mai departe? Sper eu ca voi dezvolta si voi creste un proiect online care mie personal imi este foarte drag. Am sa revin pe acest subiect, insa cu alte ocazii.

Spuneam ca se incheie un capitol. Privind seara asta monitorul, scufundandu-ma in realitatea virtuala pe care am cam ignorat-o in ultima vreme, am regasit o formatie cu intelesuri foarte adanci pentru mine. Cu influente asupra mea in multe privinte. Mi-au placut in liceu, si imi plac si acum. Pot presupune ca imi vor placea intotdeauna.

In seara asta am vrut sa ascult ceva puternic, plin de seva, ceva creat cu munca si sensibilitate. Ceva care sa aiba sens pentru mine. Si da, Linkin Park, sunt artisti. Culmea artisti in muzica, in poezie, prezentarea lor in ceea ce inseamna vizual (coperti, videoclipuri, concerte) este atat de aproape de desavarsire incat nu ii pot gasi un adjectiv potrivit. Pur si simplu ii ascult si ii privesc.

Recunosc, primul lor album a fost fantastic, al doilea asa si asa. Insa oamenii astia au revenit. Si suna mai bine ca inainte, daca era posibil asa ceva. Inca au ceva de spus, inca se reinventeaza, inca invata.

Am gasit pe youtube o inregistrare a concertului din Madrid, 2010. Lam urmarit, desi de obicei nu urmaresc videoclipuri atat de lungi vinerea noaptea. 😀

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=lDE5QIg9sYY&w=560&h=345]

Ma fascineaza. Am urmarit cu incantare crescanda tot ce fac oamenii astia pe scena. Se vede munca si talentul in fiecare secunda. In fiecare nota. Mi-am adus aminte de clipele urate peste care muzica lor ma ajutat sa trec, mi-am adus aminte de colectiile de poze si de albumele cumparate in liceu. De entuziasmul nostru – al meu si al colegilor de clasa – descoperindu-i pe baietii astia pe vremea aia, admirandu-i, invatand de la ei.

Si apoi, in concert, am dat de urmatoare piesa. Pe care, nu, nu o stiam. Sa imi fie rusine, da.

Ascultati:

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=_SoVVNU3aKM&w=560&h=345]

Aici, versurile.

A fost incheierea mai mult decat perfecta pentru toata perioada prin care am trecut. Nu cred ca pot singulariza vreunul din baietii din formatia asta, pentru ca imi sunt asa de dragi. 🙂

Sa aveti zile frumoase, si atuncic and lucrurile devin mai putin insorite, ascultati-i pe Linkin Park. Sunt putini ca ei.

P.S. Nu ma pot abtine. Inca o varianta a melodiei The Messenger, videoclip fan-made.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=KDOkMSf-F14&w=560&h=345]