A fost o data ca niciodata...
…o poveste care incepe in alb-negru …pentru ca uneori perspectivele noastre sunt umbre ale unui adevar dintr-un plan secund. Dar cu o mica ajustare de perspectiva… Uneori…chiar si vrabiile ne pot surprinde. Mici, zgribulite, intr-un decembrie cu vant… si ceata… socializeaza. Atente, zboara de sus in jos. De jos in sus. Isi spun vestile, si se incurajeaza reciproc. Incalzind treptat atmosfera chiar si pentru cei care trec prin purgatoriul asteptarii unui troleibuz intr-o statie bucuresteana de RATB. Uneori incearca sa iti atraga atentia: cu veselie si aplomb. Ca sa iti spuna ca semeni cu un mic astronaut infofolit si inghetat, dar ca nu e neaparata nevoie sa ramai astfel. Nu-i asa? 
