Poem – de Adi Dobre

la fel de chilug sunt dar mult mai slab sunt ca un pește sabie sunt

și mult mai nepăsător de blugi și evenimente sunt: privesc zilele

zilele astea sunt pline de putere puterea care vine fără materie și te pune la pământ

sunt convins că psihiatrii psihoterapeuții și toți umaniștii convinși mă vor pune și ei la pământ

pentru că pământul este și cer și absolut de toate pentru majoritate

groaznic va fi când de pe acoperișuri se va striga ce s-a șoptit la ureche

Dumnezeu de ce nu vedem pelicula întunericului cum se desfășoară  cum ne înfășoară

îndură-te de noi în ciuda înțelegerilor întunecate și acceptate în fabuloasele actele ale vieții

în miraculoasele împungeri umane de coate – acolo unde sunt mulți e dexteritate

suntem carne Doamne plină de dorințele care ne vor sugruma – un ștreang nu în întregime deodată ci cu o istorie din timpul tinereții până aproape de zilele dinaintea chemării de-aici

și cât de puternici să fim? poate atât cât să Te anunțăm că deșertul este în capul nostru

probabil că asta este singura putere reală pe care o avem și pe care o descoperim la limita mișcării văzute

la limita mișcării nevăzute

în Tine încă mai nădăjduim în Tine încă mai sperăm – ce-i drept după ce ne-am corupt sufletul în tot felul de imagini de sine fantasmate în lungi săli abisal aplaudate ca să nu se mai sfârșească vortexul cu un Eu printre ei mulți și șterși săraci repetenți heroinați bețivi ruinați și mulți frați neimportanți

să ne ierți

cu aceste fărâme ale regelui vierme dând în carne mersurile șchioape tot în Tine încă mai credem acum când ne sufocăm în crime imaginare de-atâta anxietate generalizată

Iartă-ne!