Lumea s-a intrecut pe sine in perioada asta in doua directii bizar-opuse: goana dupa profetiile maiase si „sfarsitul lumii” si goana consumerista in incercarea de a-si popula „sarbatorile de iarna” cu tot soiul de lucruri. Cred insa ca se poate privi toata tarasenia si dintr-o perspectiva optimista.
Suntem asa de ocupati si de haituiti, atat de alertati de toate lucrurile la care mass-media se uita cu lupa (violenta, accidente, scandal) si atat de intristati de faptul ca nimeni nu promoveaza nimic din gama binelui cotidian (realizari, arta, ajutor oferit semenilor, bucurie sincera) incat lumea pare si mai gri sub cerul de iarna.
Asa ca m-am gandit la cateva lucruri pentru care eu personal ma simt recunoscatoare, si care imi ofera putina perspectiva si putin optimism asa, ca pentru trecerea de la un an la celalalt.
Poate primul motiv care mie imi rasare in minte este faptul ca inca suntem impreuna pe mica noastra planeta albastra, cu toate pericolele pe care a trebuit sa le infruntam: si cele naturale, si pe cele cauzate de curiozitatea si razboaiele noastre. Suntem impreuna si invatam sa ne descurcam din ce in ce mai bine. Lovituri (potential) ingrozitoare pentru civilizatia noastra precum epidemia de H1N1 din 2009, sau criza economica din 2008, sau devastarea din Haiti din 2010 cauzata de cutremure – toate acestea acum cateva zeci de ani ar fi produs nenumarate victime si ar fi insemnat un timp indelungat si chinuitor de refacere economica, sufleteasca si nu numai.
Insa toate au insemnat momente in care umanitatea s-a unit, din toate colturile pamantului si s-au ajutat unii pe ceilalti. Am depasit impreuna incercari grele, insa la capat ne-am dovedit ca nu suntem singuri.
Pe Pamant in acest moment este pace. Pace intre puterile acestui secol, pace intre marii giganti economici si militari. Desigur, zone instabile si in care razboiul persista inca sunt, si ele aduc umanitatii multa durere si moarte. Insa ar trebui sa mergem cateva sute de ani bune in trecut ca sa gasim o epoca la fel de pasnica precum cea in care traim acum, in care echilibrul „sus” este trainic si lucrurile nu stau sa degenereze oricand – va aduceti aminte Razboiul Rece?
Numarul oamenilor care au murit ca urmare directa a razboiului, a razboaielor civile si a terorismului a scazut in ultimii 10 ani cu 50% fata de anii ’90. Numerele au scazut cu 75% fata de cei 50 de ani de dinainte de aceasta perioada (anii Razboiului Rece), si au scazut cu 99% fata de decada de dinainte de asta – anii celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Rata saraciei crunte a scazut dramatic in ultimele decenii. ONU estimeaza ca saracia a fost diminuata mai mult in ultimii 50 de ani decat in ultimii 500 de ani. Si mare parte din aceasta reducere a avut loc in doar ultimii 20 de ani. Ca un exemplu simplu, o persoana oarecare din China este de 10 ori mai bogata decat era acum 50 de ani si va trai cu 25 de ani mai mult.
Speranta de viata in jurul lumii este intr-o crestere accelerata. Castigam aproximativ 5 ore de viata in plus, zilnic. O treime dintre copiii care se nasc in lumea dezvoltata vor ajunge sa traiasca peste 100 de ani.
Numarul de absolventi de facultate a crescut si el. In ultimele patru decenii pentru absolventii barbati acest numar s-a marit de 4 ori. Pentru absolventele de studii universitare acest numar a crescut de 7 ori in aceeasi perioada de timp.
Toate lucrurile de mai sus, puse laolalta, creioneaza un peisaj mult mai optimist decat ceea ce (poate) vedem in jurul nostru si mai ales la televizor. De aceea cred eu ca este important sa privim uneori si in afara patratelului in care ar dori sa stam asezati unii si altii: si sa ne bucuram de soare, de viata de cei dragi si de lucrurile care ne plac.
Personal, eu nu cred in nici un fel de sfarsit al lumii prezentat cu emfaza de pe ecranele televizoarelor si de ziarele de scandal. Insa unii oameni (traindu-si viata in mijlocul zgomotului de fond apasator si pesimist) simt nevoia sa-si se gandeasca la acest sfarsit al lumii ca la o odihna binemeritata a acestui pamant de la mizeria si suferinta umana si ca o usurare pentru cei truditi si impovarati. Si cumva ii inteleg.
Dar sfarsitul nu e aici, si in nici un caz nu este asa. Vestea buna e ca lumea e mai simpla si mai frumoasa decat pare. Si mai buna. Pentru cine nu ma crede, ma puteti contacta in privat. Am mii de motive de optimism, dar cel mai mare vi-l spun si aici: Dumnezeu ne iubeste.
