Fiecare dintre noi lupta. Cumva luptele noastre interioare si exterioare fac parte din existenta. Vin la pachet cu ea.
Depinde cat de poetic vrei sa fii: framantari, demoni interiori, dureri sau inadecvari. Oricum le-ar fi numele, toti avem asa ceva. Bagaje care dor sau au devenit prea grele si fix, dar fix de aia dor.
Pentru unii, lupta asta e drumul catre fericire. Toti o dorim. Dincolo de necesitatile imediate, toti tindem catre ceva. Unora ne sta inainte o piedica sau o serie de piedici catre aceasta fericire.
Concept abstract sau poate uneori foarte concret, pentru unii.
E absenta durerii, fericirea? Nu cred.
Sunt clipe in viata in care pana si durerea se ascunde, pierita. Clipe in care e atat de mult de trait, atat de imens de mult ca pur si simplu nu mai doare: durerea fizica dispare sub un val de adrenalina care incearca sa te tina in viata, durerea emotionala se retrage in adanc – aparent dispare, ca sa ramai cat de cat functional. Disociezi, tot ca sa supravietuiesti. Si nu te doare. Dar te face asta fericit? Nu. Te lipseste asta de lupta? Nu.
Adrenalina dispare, si va trebui sa iti vindeci ranile. Sa accepti cicatricile. Durerea aia speriata de sine va reveni la suprafata si va trebui sa o iei strans in brate si sa o vindeci, altfel nu redevii om. Ci doar o parere de om.
Daca absenta durerii nu e fericire, atunci ce e fericirea?
Banii? Nu pentru mine. Banii pot facilita niste lucruri: securitate, hrana, sanatate, educatie si experiente. Dar nu pot produce, miraculos, fericire.
Daca nu banii, atunci poate dragostea? Poti sa iubesti profund si chiar sa fii iubit(a) inapoi, si sa fii profund nefericit(a). Nici iubirea nu garanteaza apriori fericirea.
Dreptul de a-ti urmari propria fericire este un scop uman fundamental, inclusiv in politica vremurilor noastre. Ce inseamna asta oare? Ca am invatat ceva din 1776 (anul semnarii Declaratiei de Independenta) pana acum, sau din 1689 in care John Locke postuleaza pentru prima data ca „cea mai înaltă perfecțiune a naturii intelectuale constă într-o căutare atentă și constantă a fericirii adevărate și solide”?
Cautare, urmarire, fericire.
Personal, consider ca fericirea poate avea multe chipuri si infatisari, dar ca cel mai degraba o pot asemui cu o mare intinsa, in care traiesc pesti. Nu ii vezi mereu, dar stii ca sunt acolo. Argintii si jucausi, mai multi sau mai putini, sunt acolo. A-i vedea sau a-i prinde e fericirea, dar e un moment fix in timp. Nu poti trai cu pestele in mana: scapa, fuge. Sau il pescuiesti si il mananci. Sau o pot asemui cu un sirag de margele pretioase. Intre fiecare margaritar si urmatorul – e lant, sau matase. Fericirea e o colectie de lucruri, de sentimente, de momente. Toate finite si toate pretioase tocmai din acest motiv.
Am descoperit in mine lupte care nu stiam ca se duc, sau ca ar trebui bagate in seama. Am descoperit lipsuri de care ieri nu eram constienta. In ultimii ani, prin terapie, cu ajutorul prietenilor dragi si uneori cu (prea) multa auto-analiza am facut multi pasi inainte ca sa ma cunosc. Ca sa aflu ce sa vindec. Ca sa aflu unde gresesc. Sa stiu cu ce sa lupt.
Poza de Ian Chen de pe Unsplash.
Cred ca pe alocuri ma gandesc prea mult la unele lucruri din mine. Poate as fi o idee mai fericita daca as analiza mai putin. Poate, dar nu cred ca asa sunt construita.
Nu am un raspuns cu privire la luptele astea, altul decat ca fiecare ne ciocnim de ele. Si ca indiferent ca ele sunt vizibile (o boala, o pierdere), sau invizibile (respingerea celorlalti, sentimentul ca nu esti suficient, anxietatea sau depresia), cele mai importante lupte se dau pe interior.
Victoria din interior se rasfrange si in afara. Fie ca lupti cu mintea ta, cu neputinta ta, cu emotiile tale, cu dorintele tale – fiecare victorie in a te cunoaste si a te conduce mai bine te transforma: poate un zambet mai larg, sau o privire mai senina. Sau o capacitate mai mare de a-i ajuta pe altii.
Cele mai importante lupte sunt pe interior.
Si nici cu privire la fericire nu am un raspuns definitiv. E bine sa alergam dupa ea, cata vreme in alergare ramanem constienti ca momentele in care nu sunt pesti in preajma sau nu avem un margaritar sub degete sunt si ele pretioase in sine. Pentru ca si fericirea, si viata in sine, tot pe interior se masoara.
Nu stiu tu cu ce lupti, sau ce inseamna fericirea pentru tine. Dar sper sa afli. Sa afli, sa invingi, sa iti fie (mai) bine. Zi de zi.
Oamenii nu vor sa fie fericiti. Le este frica de fericire.
Oamenii vor sa nu fie nefericiti. Le este frica de nefericire.