Azi este cea mai misto zi de luni din istoria zilelor de luni.
As vrea sa invatam din acest sentiment de satisfactie. Sa il luam frumos de manutze si sa il ajutam sa creasca mare, ca intr-o tara in care cetatenii ei sunt mandri, drepti, si cinstiti.
Si sa nu uitam ca eforturile facute pentru votul de ieri (voluntarierea ca observatori, discutiile de interminabile de incurajare a votului, orele de asteptare la coada etc.) nu reprezinta un hei-rup de moment. Nicidecum. Reprezinta un efort concentrat pe termen lung, pe care noi romanii trebuie sa il facem pentru a ne apara democratia, libertatea si principiile.
O nota pentru tinerii vontanti:
Pe vremea cand in Romania, ca sa avem muzica buna trebuia facuta contrabanda ilegala, erau la putere parintii celor pe care ieri i-am pus nitel la punct. In aceeasi perioada, era ilegal sa ramai “la oras” dupa terminarea facultatii, daca erai din provincie. Ce inseamna asta pentru perspectivele unui job bun? Insemna ca puteai sa alegi desemnarea facuta de partid, sau sa ramai somer. Iar daca ramaneai somer, erai cautat cu Militia la usa, si amenintat zi de zi. Nu aveai cum sa iti depui CV-ul unde doreai, pur si simplu optiunea asta nu exista.
Ce vreau sa spun cu asta?
Ca in decembrie 1989 niste oameni au murit, au fost omorati de regimul comunist care dansa un dans al metamorfozei: dorea sa se preschimbe din ceausist in iliescianist dar sub umbrela Rusiei comuniste. Istoria a avut alte planuri, insa toti cei care aveau inainte de 1989 functii afiliate comunistilor, a doua zi din democratie si-au schimbat titulaturile (din tovarasi in cetateni), numele de functie (din reprezentanti ai securitatii si partidului in denumiri mai onorabile), dar totul a fost de fatada. Pentru ca si acum, la 30 de ani dupa acel moment, noi luptam cu generatia de oameni careia i-au dat nastere comunistii de atunci.
Pentru ca lupul si-a schimbat pielea, dar naravul nu. In acesti 30 de ani, tari din jurul nostru care nu au fost sufocate de radacinile comunismului au evoluat si noi inca ne luptam cu balaurul.
E nevoie de tine. De mine. E nevoie sa intelegem ce inseamna democratia, si sa o traim ca atare.
Nu e suficient doar un hashtag, sau un protest insufletit in Piata Victoriei. Ne ajuta, ne organizeaza si ne anima, dar nu sunt suficiente.
Lupta cea mare e la vot. Si o prezenta la fiecare scrutin, cu buletinul in mana si asteptand indarjiti sa punem stampila este singurul lucru care poate sa puna punct metamorfozei Partidului Comunist Roman. Schema de mai jos e facuta inainte de alegerile din 2016, si descrie permutarile si spasmele balaurului comunist. Care va continua daca nu e oprit.
Insa cel mai bun zid de aparare e o multime de oameni care stiu ce doresc sa voteze, si care o fac disciplinat.
Prima poza din acest articol e cu parintii mei. La vremea ei a fost cauza unui mare scandal: erau amandoi in facultate si poza, relatia lor si faptul ca s-au sarutat in public (poza e facuta pe malul Dambovitei, foarte aproape de intrarea in facultatea de medicina veterinara), a ajuns in atentia profesorilor, a parintilor lor si practic a intregii facultati. Au riscat sa fie exmatriculati, si lucrurile s-au oprit doar in ceasul 11, foarte greoi. Inclusiv bunica mea, care era cadru didactic in aceeasi facultate a avut de suferit din cauza asta.
Discutiile sunt lungi, dar sistemul i-a impiedicat sa se mute impreuna dupa casatorie (nu din cauza pozei, ci pentru ca fiecare avea serviciul in alta parte si era cam ilegal sa iti dai demisia), i-a impiedicat sa isi gaseasca locuri de munca unde ar fi dorit ei sa o faca, i-a impiedicat pana la urma sa ia toate deciziile pe care orice tanar(a) azi e liber(a) sa le ia pentru viata sa.
Ce avem de aparat noi, dragii mei?
Libertatea de a merge oriunde dorim, libertatea de a decide ce facultate si ce serviciu sa alegem, libertatea de a alege ce muzica vrem sa ascultam si cu cine, libertatea de a vota pe cine dorim, libertatea de a pune la colt un partid sau un intreg aparat guvernamental prin exprimarea votului nostru.
Pentru ca tirania incepe cu lucruri mici: un articol de ziar (sau blog), interzis. Sau pentru care poti risca sa nu mai ajungi acasa – pentru ca nu i-a placut lui…sa zicem Tariceanu ce contine. Acapararea puterii, a institutiilor si a fluxului de bani. In felul asta scolile se vestejesc si devin locuri de tortura, fara fonduri si cu profesori slab spre deloc pregatiti. Spitale devin locuri in care intri cu un picior rupt sau o pneumonie si pleci in sicriu, de la infectiile spitalicesti.
Si continua cu un asalt asupra justitiei si legislatiei, care pune tot ce inseamna control in mana cui nu trebuie. Control care se extinde prin numirea in functie a nepotului, a cumnatului sau a amantelor – in pozitie cheie, de decizie si executare de politici publice. Stiti voi, urmasii colunistilor de atunci. Acum la a 3-a generatie post-revolutie.
Si poate continua foarte usor, cu ajutorul balaurului, si al masinariei de propaganda care continua sa invarta minciuni si fabulatii aiuritoare.
Avem de aparat normalitatea. Si pentru asta e nevoie sa continuam sa facem ce am facut si pana acum:
Sa fim vocali, prezenti, implicati.
Sa nu uitam ca democratia se mentine in picioare atunci cand fiecare dintre noi se implica si isi joaca rolul de cetatean al unui stat hibrid ca al nostru: stat european cu mostenirea balaurului parazit – care nu va inceta sa scoata capete noi daca e lasat netratat.
Singurul tratament valid e votul informat, si dat consecvent: ca pedeapsa pentru minciuni sau coruptie sau incurajare pentru o treaba bine facuta.
