Cand te vad, in sfarsit, totul devine o idee mai colorat
Cand iti ating mana, simt cum se desparte ceata cotidianului
Si am un punct de referinta, stabil si concret, care mediaza
Intre mine si univers.

In spatiul ala in care ne atingem,
Desi intre atomii nostrii sunt leghe distanta
Totul devine mai clar.

Cand te iau in brate, in sfarsit, respir ceva mai liber
Pentru ca aerul e mai familiar, si totul miroase a tine
Cand iti aud vocea, ceva imperceptibil dar incontestabil
Se schimba in atmosfera din jur.

Si toate astea ard, ard in mine, asteptand doar secunda
Sa se arate la suprafata.
Si ard mocnit, in gand si in vis,
Si din cand in cand arunca jerbe imaginare de foc. Peste lume.
Care nu intelege de ce in noiembrie sunt focuri de artificii
Peste oras.

Cand in sfarsit imi zambesti, visul si gandul devin realitate
Si din mocnit, totul explodeaza, in batai de inima nestavilite
Si as da foc, magnific, la tot ce nu ne intereseaza sa pastram
Sa arda, sa se consume prin foc. Sa se curete.

Si toate ard, si ar arde si de jur imprejur, dar asta
Nu ar fi cuminte. Asa ca zambesc la randul meu, si astept
Sa imi spui, candva: arde tot. Am incredere in tine.
Si sa pasesti cu mine in mijlocul focului.