„Resentimentele sunt ca o otrava pe care o bei in speranta ca iti va afecta dusmanii.” – Alan Brandt

Iertarea este un act de igiena sufleteasca.
De curatire, de catharsis.

Iertarea pe care o primesti te va absolvi de vina, dar cea pe care o oferi te elibereaza pe tine de greutatea unor sentimente si emotii care sunt, intrinsec g(rele).

Viata trebuie sa curga, sa fie in miscare. Stagnarea dauneaza, anchilozeaza si blocheaza atat energia, concentrarea cat si tonusul general. Stagnarea inseamna deprimare sau frustrare si vice-versa.

Daca lucrurile nu curg…baltesc. Si apa care balteste fara sa fie improspatata, devine „apa moarta”.

Am stat sa ma gandesc cum pot pune in cuvinte ceva ce am inteles mai degraba la nivel intuitiv…

Si apoi mi-am pus intrebarea: „De ce I se pare lui Dumnezeu important actul iertarii?”, de unde isi extrage semnificatia acordata in iudeo-crestinism si care a modelat atat de mult modul in care intelegem noi romanii la randul nostru ideea de iertare.
Si nu ma refer neaparat la actul de a cere iertare, care merita sa fie tratat separat, ci la actul acordarii acesteia.

Si ma intorc la definifia din primul rand: iertarea e un act de igiena. La fel cum iti pui in randuiala hainele, trupul, casa, la fel cum simti nevoia de curatenie in oras si in tara – asa ar trebui sa resimtim/consideram si nevoia de igiena mentala si sufleteasca.

Neiertarea cauzeaza tensiune, stress, neliniste. Strica relatii, intuneca prietenii, provoaca certuri.

Neiertarea contine in sine si resentimente. Resentimentele pot genera ura. Acestea te leaga de obiectul afectelor negative, intr-un mod opus dar uneori la fel de puternic precum dragostea poate lega doua persoane. COnexiunea aceasta emotionala nu se poate rupe decat daca lasam in urma durerea, ranile si orice dorinta de razbunare. 

A reusi sa inveti sa treci dincolo de o dezamagire, de ceea ce poti percepe ca pe o tradare si sa realizezi ca de fapt ce trebuie sa ierti e conditia umana – limitata, perfectibila, fragila si plina de defecte.

Da, oamenii de langa tine ar trebui sa te sustina. Da, mama/tatal nu ar trebui sa aiba voie sa iti franga sufletul asa. Da, sotul/sotia ta nu ar trebui sa isi dea voie sa te tradeze in felul ala.

Dar a tine cu toata puterea de durerea cauzata inseamna de la un punct a insista ca meriti sa fii ranit(a), a te scalda in lacrimi si in depresie ; si toate astea nu te vor face sa fii un om mai bun. Mai alert. Mai bucuros. Nu te va face sa intalnesti fericirea. Calea opusa, insa in mod cert iti va aduce linistea de a te bucura de ceea ce ai deja. Linistea sa faci planuri sa obtii ceea ce tii doresti.

Linistea sa te vindeci.

Sunt tanara. Sunt si la varsta la care ideea de a avea copii devine din ce in ce mai concreta si mai colorata.

Cum stiu eu sa iert se va reflecta asupra copiilor mei. Pentru ca nu iert ca sa fac un bine celui iertat, nu ca scop in sine al iertarii. Insa in felul asta demonstram ca punem mai presus (eu si sotul meu) linistea noastra si pacea fata de orice alta situatie externa pe care poate o putem controla sau nu.
E dificil sa ucizi resentimentele. Nu e usor pentru noi, oamenii, sa acceptam ceea ce ni se pare „nedrept”. Desigur, nedrept dupa propriile noastre repere.

Insa eforturile merita depuse, merita concretizate in iertare. Pentru armonia care se naste de aici, pentru lectiile de viata pe care le putem oferi copiilor, pentru a putea recunoaste mai usor ce anume e cu adevarat important in viata. Cum se aduna, sclipire cu sclipire, fericirea.