Am citit în zilele trecute multe poziții, multe articole scrise de oameni în genere echilibrați, jurnaliști sau nu, care observau un singur lucru, chiar dacă descris în multe feluri. Există o fractură imensă în societate. Ne urâm, ne disprețuim, ne scuipăm, ne jignim. Ne inflamăm când aflăm cum votează X sau Y, nu-i acceptăm sau validăm opinia.
Apelul, subliminal, era evident lansat către jumătatea albastră. Să încetăm să mai subestimăm ,,inamicul”. Să încetăm să îi considerăm proști, needucați și fără dinți pe cei care votează ,,stanga”, uitând că pâna una alta sunt aparent majoritari și au aceleași drepturi ca și noi. 

Chestiune pe întregul adevărată.

Dar ce te faci când asta nu-i suficient? Când trebuie să faci tot posibilul ȘI să nu te lași provocat? Să încerci să-ți ții respirația și să numeri până la zece când în cadrul unei discuții pe care o dorești constructivă ți se aruncă instantaneu drept argument caracterul tău așa zis băsist? Ce înseamnă asta? Există cuvântul ăsta? De ce nu poți accepta și tu, dragă om cu o altă părere decât a mea că ȘI părerea mea există și are dreptul la expunere, iar asta nu înseamnă automat că sunt partizanul actualului președinte? Putem purta o discuție argumentată despre asta? Îmi poți explica în cuvinte frumoase, elegante, demne de tine, de ce consideri că varianta ta este mai bună, fără să te ascunzi în spatele lui Băsescu, pe care mi-l arunci în brațe ori de câte ori încerc să-ți înțeleg poziția?

Altfel spus…

Ce te faci când voice overul unei televiziuni bine știute anunța acum 10 minute ,,în aceasta seara, la noi, marea dezbatere finala! La care participa doar un candidat, pentru că Iohannis a hotărât să se retragă în urma rezultatelor dezastruoase avute la celelalte dezbateri”?

Ce poți să faci? Cât de nobil poți să fii? Cât de tare poți să ții interior animalul primitiv și să-ți zici că ești mai bun pentru că taci, ești mai nobil pentru că nu te cobori la nivelul lor, le dai o lecție ținând capul sus? Ce faci, te hotărăști să-ți anulezi votul pentru că te simți dezamăgit că cel pe care l-ai fi votat nu vrea să meargă într-o cocină de porci ca să demonstreze ,,celorlalți” că opțiunea ta este cea bună? Crezi, sincer, că există o șansă de dezbatere într-un talk show ieftin moderat de Mihai Gâdea și animat de Mircea Badea? Sau apreciezi că a luat o decizie de om sănătos și-l susții mai departe?

Știți când eram mici și ieșeam la joacă? Știți copiii ăia ,,răi” care ,,nu știau să se joace” și care veneau să bată, să scuipe, să fure mingea, să-ți dea una la ficat? Vi se pare normal, matur, să încerci să te joci cu ei doar pentru că ești provocat? Doar un copil impulsiv și jignit ar putea să încerce să facă una ca asta. Nu un om matur. Nu un om de la care așteptăm de atâta vreme să-și vadă de treaba lui.

Cam cât de mult avem de recuperat până să înțelegem ce înseamnă o dezbatere? Ce înseamnă jurnalism? Care este diferența dintre o dezbatere națională pe tema alegerii unui președinte și un talk show la o televiziune tabloidă? Să încetăm să ne dorim sânge și pumni în gură doar așa, ,,ca să vadă cei care nu s-au convins” de un om pe care de altfel îl dorim și-l credem integru și drept?

Oare cât trebuie să mai treacă ca să putem face diferența între argumente și atac la persoană? Între calități care te recomandă pentru o funcție cum e cea de președinte și șmecherenie, replică, vorbe, capacitate de a zice multe fără să spui nimic? Nu ne plac televiziunile. Nu ne plac politicienii. Nu ne place joaca murdară. Dar dacă s-ar putea, ,,doar de data asta” să se ducă și să-l facă pe Ponta ,,la el acasă”, pentru că altfel n-are cum să căștige. Voi vă auziți? Păi dacă altfel n-are cum să câștige, dacă altfel n-are cum să convingă, atunci poate chiar nu trebuie să căștige. Poate nu suntem noi gata pentru așa ceva.

De fapt, întrebarea este dacă putem să fim noi cei echilibrați. Cei mai buni. Cei care rezistă și întorc și celălalt obraz. Pentru că avem un candidat care face exact asta  – și pe care-l acuzam că nu răspunde, că nu atacă, că nu scoate arcul cu săgeata otrăvită. Îl invocam pe Băsescu, îl înjurăm, îl demonizăm pe Băsescu, tremurăm de frica umbrei lui la fieșce pas – și totuși ne dorim un candidat care să fie ca el, dar dacă s-ar putea să nu fie chiar ca el. Am vrea un candidat perfect, un Frankenstein cu retorica și agresivitatea lui Băsescu, dar caracterul lui Iohannis. Omul ăsta nu e decât Iohannis.  Iar eu apreciez asta.

Și întrebarea finală, având în vedere că acest candidat ideal nu exista, este – care e mai importantă pentru voi? Aparența, sau realitatea? Vorbele, sau faptele? Putem învăța să apreciem un om care gândește înainte să deschidă gura? Putem să apreciem caracterul înaintea retoricii? Putem să înțelegem atribuțiile unui președinte și să le căutăm pe ele la un candidat, înaintea vitezei cu care spune minciuni (dar uite ce frumos le spune…)? Pentru că dacă nu putem să înțelegem lucrurile astea, atunci societatea nu poate fi altfel decât polarizată.

Și-aș vrea să înțelegi, tu, cel care mă citești, și care sunt inamicii tăi în acest moment. Nu-s Ponta și Iohannis. Nici măcar Băsescu, și culmea, nici chiar Iliescu. Inamicul tău numărul 1 este presa, în frunte cu un TVR inadmisibil de pasiv și necontrolată de un CNA care mestecă gumă pe maidan. Iar inamicul tău numărul doi este propria persoană.

Imagine originala de: ba1969.