Forta unui zambet: Ar trebui sa zambesti mai des!

Bucurestiul e plin de morocanosi; oameni agitati, preocupati si plini de probleme (sau care nu au invatat inca in mod constient sa isi curete gandurile si inima) si care le cara dupa ei sub forma unor incruntaturi, a pasilor grabiti si a unui aer mohorat generalizat.

Alergam si eu ieri dintr-un colt de oras in altul ieri si priveam ca de obicei oamenii. Ma fascineaza oamenii: i-as invata pe fiecare pe de rost, cum faci cu un manuscris pretios. 

Si ii priveam observand soarele de dimineata, vanticelul placut si racoros, umbrele copacilor ici-colo. Observam vara, de fapt, si oameni scaldandu-se in ea.

Semafor. Oprire. Iuliu Maniu arata placut in orele diminetii. Ma intreb daca mai e cineva in „Leu” sau daca toata lumea e in Vama.

Observ un tanar cu casti in urechi si un zambet MARE mergand cu pasi ritmici intr-o directie care ii pare clara. Voia buna i se citeste pe chip, in ritmul pasilor si in felul in care cerceteaza tot ceea ce vede. Trec mai departe, neobservata, in masina galbena de la Cobalcescu.

ernie-zambeste

Avansam si imediat dupa, observ doua persoane discutand animat si razand prietenos. Valul de optimism care ma cuprinde e inconfundabil: oamenii fericiti te fac sa te simti mai bine, chiar daca nu ii cunosti.

 

Incep sa devin din melancolica si adormita – o idee mai alerta si sa nu fiu doar observator: incep sa zambesc si sa imi planuiesc putin ziua.

Zoom out de pe calatorie care devine usor incetosata in timp ce imi cercetez gandurile. Cobor din taxi si doua batranele adorabile care se plimbau  – tip promenada – discutand domol imi atrag atentia. Amandoua mancau inghetata. 🙂

Le aud cu un ton usor interogativ si ma intorc din drum ca sa le intreb daca au nevoie de vreo informatie. Nu, nu au. Dar sunt surprinse de gestul meu si imi zambesc amandoua. Le prind privirile si zambesc inapoi: se lumineaza. Am timp sa vad ca sunt amabile, imbracate frumos si colorat si ca par extraordinar de simpatice. Ma surprind gandinduu-ma ce placut ar fi sa pot sa le insotesc o vreme si sa stam de vorba. Par a avea o gramada de lucruri frumoase de spus. Imi aduc aminte de Mica, privindu-le cum stau la trecerea de pietoni, din spatele meu deja, zambindu-si una alteia ca doua bune prietene cu istorie de zeci de ani in spate.

Zambetul lor ma propulseaza mai departe, si ajung la intrarea din cladirea de birouri unde tocmai ne-am mutat sediul. Sunt inca adormita si gresesc codul de la interfon. Cineva imi raspunde abrupt. Imi cer scuze. Din spatele meu un domn amabil care lucreaza la apartamentul de deasupra biroului nostru imi deschide: „Lasati doamna, ca va deschid eu, nu e nici o problema!”. Ii zambesc, zambeste si ii explic: nu am baut inca cafeaua. Nota mentala: Tine minte numarul apartamentului.
Imi tine usa si ii urez o zi usoara.

Emotiile se anuleaza sau se amplifica una pe alta. Dar zambetul tau poate insenina ziua cuiva care trece pe langa tine in trafic.
Oamenii tristi ii fac si pe altii tristi. Sau poate poti sa tii tu cel care ofera o scanteie de zambet intr-o mare de oameni care inca nu si-au adus aminte sa zambeasca in ziua respectiva.

 

Here’s a little reason to smile:  

 

 

 

Fac parte din:
Facebook:
Publicitate: