Cernobil, 25 de ani. Si Japonia.

O asemenea aniversare nu e nici cu tort, nici cu voie buna.

Decat a noastra ca traim.

Groaza de atunci, sau ce-o fi fost, ne-a trecut. Pana acum, de curand, cu Japonia.

Oficialii nu se inteleg nici acum cu privire la numarul de victime ale exploziei de acum 25 de ani, a reactorului nuclear de la Cernobal. Si cifrele oficiale sunt mai putin importante decat adevarul.  Oamenii afectati suntem mult mai multi. SUNTEM TOTI.

Au avut loc schimbari de paradigma. Realitatea noastra a fost distorsionata, schimbata, defocalizata, a fost arsa. Am fost scuturati bine de tot. Progresul a devenit uraciune, tehnologia a ramas moarte. Am imprastiat otrava prin mersul nostru inainte.

Stiinta, in loc sa vindece a adus cancer copiilor. Batranilor. Mamelor. Fiilor.

Tot betonul turnat peste Cernobal nu a oprit norii radioactivi. Toata ignorarea si musamalizarea accidentului nu a indepartat consecintele pe termen lung.

1 mai in acel an a fost sarbatorit in soarele de afara…sub cerul radioactiv. Nimeni nu a fost sfatuit, in Romania cel putin, sa ramana in casa.

Implinim 25 de ani de la o mare tragedie. Ma uit inapoi si vad un sir de tragedii la fel de mari, care ne fac sa ne simtim (pe noi, colectiv, si asa suntem globabizati) neputinciosi.

Unele tragedii (razboaiele, 11 Septembrie) sunt facute de mana noastra. Omeneasca.

Altele, precum cutremurele si tsunami-urile nu ni le recunoastem. Dar faptul ca Pamantul e implacabil, si ca fortele naturale nu cruta nimic in calea lor, stiam. Faptul ca rautatea omeneasca e parca tot mai rea,  stiam.

Toti suntem sub semnul intrebarii, suntem calatori prin lume si cand se va intampla sfarsitul nu vom fi anuntati dinainte.

Ce nu stim deseori e sa ne bucuram de viata cu adevarat. Pentru ca nu Japonezii sau Haitienii au meritat mai mult distrugerea. Nu cei din Cernobal erau oameni plini de rautate.

Asta trebuie sa invatam de la Cernobal. Sau de la Japonia. Care s-a purtat exemplar. Mai exemplar decat orice alta natiune aflata in dezastru.

Sa traim, sa speram la maine dar sa traim cu adevarat. Pentru ca deseori viata ne e doar un simulacru. Din care doar tragediile reusesc sa ne dezmorteasca cate putin.