Viata cu un parinte alcoolic

Pentru inceput

Multi ar spune ca e un titlu prea personal. Multi ar spune ca asemenea lucruri nu se spun in public.

Asa si e. De multe ori nu se spun. De multe ori se traiesc in privat si se sufera in tacere.

Insa la un moment dat e de ajuns. E suficienta atata tacere, e suficient cat ai strans din dinti.

Aceste lucruri nu se spun, pentru ca umilinta doare, pentru ca tristestea te doboara si uneori e chiar mai rau de atat: ajungi sa crezi ca lucrurile sunt normale asa cum sunt. 

Pe partea opusa a strazii sunt cei care spun: a, dar un pahar de nustiuce rece, vara. Sau o specialitate mega-cool e o experienta care nu poate decat sa iti faca viata mai frumoasa!

alcoolic

Lor le voi raspunde la finalul articolului de azi. *

Romania nu este un caz singular. Nu doar la noi in tara se petrec abuzuri de genul celor care poate sunt cunoscute tuturor: agresiuni, accidente, vieti traite in spaima si ani irositi mergand nicaieri. Abuzul de alcool este ceva omni-prezent. As zice ca nu tine cont nici de educatie sau de nicelul de trai (desi e mai vizibil la cei saraci decat la cei mai instariti, sau poate sunt eu subiectiva).

Sa luam doua studii de caz.

O familie

Primul este al unei familii cu tata alcoolic, 5 copii de varste apropiate si doi bunici. Mama lor a muncit zi-lumina pe unde a apucat in cei 23 de ani de cand o cunosc eu. Tatal lor a muncit cu ziua cand si cand, dar nu a fost nicidoata „prezent”. A preferat mereu sticla. Cand al saselea copil a murit, la cateva luni dupa nastere, nu au avut bani de inmormantare.

Nimeni din familia lor nu a terminat liceul. Doar fata mai mare a ajuns sa faca primii doi ani. Au fost implicati in multe probleme cu legea, si tonul l-a dat mereu tatal si in mod curios bunicii, parintii lui. Bunicul a avut si el toata viata probleme cu alcoolul.

Nepotii si mama sunt imprastiati prin lume, care incotro: Italia, Spania. Incearca pe cat posibil sa supravietuiasca. Cumva. Intre timp, casa lor de aici a devenit pustie. Bunicii au murit, singuri, parasiti si tristi. Singurul care a ramas aici este tatal. In continuare bautor impatimit, parintii lui au murit fara ca el sa bage de seama. Fara sa ii ajute. Fara sa ii pese. Consolarea lui e sticla, si povestile pe care le spune, fantazand, tuturor care au rabdare sa il asculte.

Ce nu se vede aici sunt scandalurile, certurile, bataile, durerile cauzate in familia asta care ar fi putut avea alt traseu. Pentru ca peste toate, au fost o familie unita. S-au iubit si incurajat unii pe altii, chiar si atunci cand poate nu era nevoie.

Fata cea mare era talentata la gimnastica, era in atentia unor antrenori . Un alt baiat era extrem de talentat povestitor, cu o imaginatie fabuloasa. De asemenea avea ureche muzicala, si o voce frumoasa.
Altul dintre ei incepuse sa mearga la sala, si avea vise sa mearga mai departe in culturism. Ani multi de munca fizica il pregatisera extraordinar pentru asta, si ar fi avut talent. Nu s-a ales nimic din toate visele astea. Doar o casa goala, si o curte parasita.

O alta familie

Una  de  intelectuali. Amandoi divortati, s-au regasit cumva pentru ca semanau: origini modeste, munca multa pentru a termina facultatea, pasiune pentru meseriile lor deloc usoare.

Amandoi au avut parinti cu probleme cu alcoolul, dar care cumva erau „normale” in contextul dat. Tatal lui a murit devreme. Tatal ei era tinut in frau de nevasta, care ii dadea vin cu portia, ocazional.

Au crescut impreuna un fiu (al lor) si o fata (a ei). Cumva copiii au jonglat cu abuzul de alcool al tatalui. Au suportat certurile zilnice. Au fugit de batai. Au tinut partea mamei, dupa ce au mai crescut. Si-au blocat usile noaptea. Au mai fugit si prin vecini. Au ascuns din cand in cand alicele si patul pustii de vanatoare pe care tatal o avea acasa. I-au refuzat cheile de la masina cand era prea beat ca sa mearga bine pe picioare, nicidecum sa poata conduce.

Cumva, au trecut peste toate, spunandu-si „o sa vina o zi cand vom pleca de aici si o sa ne sustinem reciproc, indiferent ce o sa fie”. Fratele meu mi-a spus zilele trecute: „eu a trebuit sa le suport pe toate”. E mai mic cu 6 ani, inca nu a avut cum sa plece de acasa.

Pentru un copil

Pentru un copil cu un parinte in aceasta situatie lucrurile sunt mereu incerte. Nu stii daca azi e una din zilele „alea”. Nu stii daca in seara asta te poti uita la televizor jos, sau daca nu cumva e mai bine sa te retragi la tine in camera, cu usa blocata.
Nu stii daca poti sa iti chemi prietenii acasa sa lucrati la proiectul ala pentru scoala. Sau sa va jucati pur si simplu. Pentru ca e mereu un risc sa fie scandal. Risc sa afle si altii cum e de fapt la tine acasa.

Mereu a doua zi dupa un scandal, vezi privirile vecinilor, privirile prietenilor care sa uita cu atentie la tine. Sa vada daca plangi, sa vada daca ai vanatai, sa vada cum te simti. Si privirile alea ard mai tare ca vorbele grele care se arunca acasa, peste farfuria cu ciorba de la masa de seara.

Pentru un copil cu un parinte alcoolic asta lucrurile sunt mereu pe muchie de cutit. Uneori vrei atat de mult sa fie liniste acasa incat ajungi sa mediezi certurile. Si sa faci pace intre parinti, purtand mesajele si facand pe interpretul. Sigur, cand nu iese o iei ca pe un esec personal. Si adormi plangand, a mia oara.

Pentru un copil in casa caruia alcoolul e mai prezent decat un parinte furia, strigatele, scandalul si tensiunea sunt stari normale de fapt. Vin la pachet cu rasariturile si apusurile.

Ce i-ai putea spune unui asemenea copil? „Lasa ca o sa cresti tu mare!” e prima fraza care imi vine in cap. Asa gandeam si eu atunci. Ca vom creste mari. Dar nu e suficient. Trebuie sa ii spui si ca la el acasa va fi altfel. La el in familia lui.
Pentru ca este posibil sa rupi cercul. Cercul in care au fost prinsi si parintii tai, si parintii lor si cine stie cate generatii anterioare.

Pentru parintii alcoolici si nu numai

Poate veti crede ca am ceva cu oamenii care fac abuz de alcool. Nu e adevarat. Ii inteleg. Ii compatimesc. Ii iubesc si mi-as dori sa pot fi de ajutor.

E o boala grea si urata. E o plaga. Alcoolul transforma oamenii intr-un mod atat de dezgustator si de teribil incat diferenta este uriasa: comportamentul, gandurile, obiceiurile sunt altele. Un alcoolic nu mai este el insusi. Nu ai cum sa confunzi, sa nu vezi.

Dar, pe langa auto-distrugerea propriei fiinte, alcoolicii isi distrug familiile, copiii, agoniseala de-o viata. E suficient sa gasesti „compania potrivita” a unor oameni care au si ei acest viciu nimicitor, ca anii sa treaca pe langa tine si ca viata sa ti se scurga din trup fara sa realizezi ca sotia ta s-a instrainat de tine, ca iubitii tai copii de alta data sunt oameni mari cu care nu mai ai nimic in comun, si ca esti de fapt foarte singur.

Privire de ansamblu

Tabloul pictat de mine este unul sumbru. Nu trebuie sa fie neaparat acesta finalul.

Oamenii care te-au iubit candva sunt inca acolo. Daca iti doresti asta, poti sa iti recastigi anii pe care ii mai ai. Sa ii smulgi din sticla. Sa arunci in chiuveta bautura si sa re-incepi sa traiesti. Daca ai nevoie de ajutor, e bine sa il ceri.

Nu de alta, dar…e posibil sa apara in curand niste nepoti de care ai putea sa te bucuri. Si ai putea rascumpara vremea cu ei, daca alaturi de copii nu ai reusit sa ai parte cum trebuie.

 

* Acel pahar de nustiuce e o portita pentru cei alcoolici, o portita care poate redeschide Cutia Pandorei. Pledoaria mea nu este pentru voi, daca nu suferiti de aceasta boala. Pledoaria mea e pentru cei care pot si trebuie sa aiba sansa unei vieti normale. Si nu o pot avea decat daca renunta definitiv la alcool. Si daca vi se pare un sacrificiu prea mare puneti in balanta dragostea familiei si a prietenilor cu paharul ala de vin alb, rece, cu pahar brumarit si picior delicat. Dragoste, sau vin?

 

Sursa foto: nkzs – sxc.hu.

 

alaxandra

Owner la CloudBerries
Sunt pasionata de frumos, de internet si de comunitati. De tot ce inseamna Open Source. De animale. Detin doua pisici si un acvariu "mititel" de 130 l.

Sunt Managing Partner la cea mai faina agentie de WordPress Cloudberries, si impreuna cu sotul meu o crestem dintr-un start-up de webdesign in ceva ce va insemna managementul prezentei online pentru clienti super-faini. 🙂

Ultimele postari ale lui alaxandra (vezi toate)



4 răspunsuri la “Viata cu un parinte alcoolic”

  1. Nico B spune:

    Draga mea, se vede ca ai scris cu inima. Din fericire nu am avut nenorocul de a creste intr-o astfel de familie, dar trebuie sa fie extrem de dificil pentru copii.
    Sper ca cei care iti citesc articolul si ajung pana la sfarsit, sa ia aminte si sa arunce sticla, caci nimic nu e mai presus de familie.

    • alaxandra spune:

      Multumesc, Nico.

      Sa stii ca cineva se intrbea ieri pe fb daca mai exista oameni care nu au trait asemenea chestii in Romania. Eu cred cu sinceritate ca normalitatea (aia buna, fara abuz si violenta) exista, dar ca depinde d enoi fiecare sa ne depasim constrangerile sociale, din familie, genetice samd si sa tindem catre acel loc unde lucrurile sunt bune. Si sa facem asta noi insine cu noi, inainte sa ne apara in viata copiii. 🙂

  2. Claudia spune:

    Familia este prima care sufera, dar nici cei din jur nu raman neatinsi chiar daca privesc de peste strada si comenteaza. Sigur, nu constientizeaza, dar ajunge sa li se para normal „azi un paharel, maine un scandal”…

    Nu e simplu sa pui pe tapet astfel de subiecte, dar din experienta am vazut ca oamenii asteapta sa poata vorbi deschis despre asta, sa vada ca nu li se intampla doar lor…

    • alaxandra spune:

      Si eu am senzatia ca multi asteapta oportunitatea dialogului. Si imi doresc sa se poarte un dialog pe tema asta, indiferent de locul discutiilor: online, offline, in mediu academic, urban, rural, etc.

      Avem nevoie sa vindecam lucrurile astea.

Care este parerea ta?