Cum recunosti un site mincinos 2 – Studiu de caz

Dupa articolul de ieri, am simtit nevoia unor lamuriri suplimentare.

Am ajuns la concluzia ca o demonstratie practica e necesara, asa ca vom face o comparatie intre un site cunoscut, cu reputatie si unul mincinos de tip fantoma.

Am luat ca exemple hotnews.ro si efemeride.ro. Ambele au un public fidel, si ambele au o asezare in pagina similara.

Cum recunosti deci un site mincinos, care dezinformeaza?

Un site fantoma, mincinos, va opera anonim:

Hotnews ofera in footer (partea de jos a site-ului), linkuri utile pentru cei care vor sa se informeze despre modul de functionare al site-ului:

Linkurile care ne intereseaza in acest caz sunt: Redactie, Contact si Termeni si conditii de utilizare. Nu doar existenta acestor pagii, ci si detaliile oferite in cadrul lor sunt relevante.
Hotnews.ro ofera detalii complete despre sine ca entitate/institutie:

  • Numele intregului personal care alcatuieste redactia, si e-mail de contact.
  • Adresa fizica a redactiei, e-mail general si numere de telefon.
  • De asemenea in pagina de Termeni si conditii precizeaza in clar datele firmei care detine si opereaza site-ul: Media Bit Software SRL.

Aceasta pagina de Termeni si Conditii a Hotnews.ro a avut parte de 65.646 vizualizari).Si fac aceasta precizare pentru ca saizeci si cinci de mii de persoane au gasit ca informatiile de pe ea sunt relevante si utile, si deci existenta unei asemenea pagini nu e doar un moft. Ci o garantie ca cei care opereaza site-ul isi asuma pubic acest lucru.)

Sa luam acum ca exemplu site-ul efemeride.ro.

Pagina lor de Contact contine doar un formular simplu, fara alte informatii adiacente. Pagina lor de Termeni si Conditii, desi prezenta, face doar referiri vagi la „Administrator”: ”

„Administratorul Site-ului” inseamna cel care administreaza in mod constant de site-ul www.efemeride.ro”

Acelasi lucru se intampla si pe site-ul cocoon.ro.

Pagina „Despre” nu contine nici o informatie utila. Pagina de Termeni si Conditii face aceleasi afirmatii vagi despre unul sau mai multi administratori:

– „Administratorul Site-ului” inseamna cel care administreaza in mod constant de site-ul www.cocoon.ro – aici fiind mai multi administratori;

 Lipsesc complet orice informatii de identificare ale redactiei sau ale firmei care detine si opereaza site-ul, si in cazul efemeride.ro si in cazul cocoon.ro.

Un site fantoma, mincinos, va avea scriitori anonimi, care vor scrie anonim:

Pe efemeride.ro scrie un anume Tiberiu. Fara nume de familie, fara date de contact. Nu am verificat si alti autori.
Pe cocoon.ro semneaza CAME. La fel, fara nume/prenume, fara date de identificare sau alte date de contact.

In cazul Cocoon.ro, singurul nume care apare in clar este cel al traducatorului temei: Dumbravă Andrei.

Concluzii

  • Informatiile pentru identificarea unui site onest ar trebui sa fie afisate fie in pagini usor de identificat: fie intr-un meniu (de sus, de jos), sau in bara laterala a acestuia.
  • Daca de pe un site lipsesc informatiile necesare pentru identificarea celor care opereaza acel site, motivele nu pot fi subsumate neglijentei autorilor. Mai ales daca continutul acelui site nu este unul strict personal, de tip jurnal. In cazul site-urilor care difuzeaza informatie destinata publicului larg, datele de identificare sunt un punct necesar in bifarea onestitatii celor publicate.
  • Daca autorii articolelor nu isi semneaza articolele menite informarii publicului general, acest lucru poate fi o decizie a redactiei, care de altfel poate detine dreptul de autor pentru acele articole. Dar daca intreaga redactie se sustrage in mod voit oferirii acestor informatii care sunt utile si necesare publicului (pentru a urmari afilierea lor, sursele de venit, si interesele acestora – care pot decripta motivele reale ale publicarii unor articole), nu pot decat sa concluzionez ca motivul este pentru a se sustrage de orice raspundere juridica, personala si deontologica fata de continutul publicat.

Va recomand precautie in citirea informatiilor online, si mai ales in raspandirea ei mai departe, daca publicatia care o ofera nu da dovada de onestitate si de credibilitate in spatiul public. 

 

alaxandra

Owner la CloudBerries
Sunt pasionata de frumos, de internet si de comunitati. De tot ce inseamna Open Source. De animale. Detin doua pisici si un acvariu "mititel" de 130 l.

Sunt Managing Partner la cea mai faina agentie de WordPress Cloudberries, si impreuna cu sotul meu o crestem dintr-un start-up de webdesign in ceva ce va insemna managementul prezentei online pentru clienti super-faini. 🙂

Ultimele postari ale lui alaxandra (vezi toate)



Care este parerea ta?