Cum moare copilaria – Nu inseamna NU!

Avea 16 ani. Zambitoare si frumoasa. Vrea sa ramana anonima, asa ca ii voi spune Ioana.nu-inseamna-nu-campanie

Povestea urmatoare i-a schimbat viata. A pierdut un an de scoala, au inceput probleme cu familia, incet de tot lucrurile au luat o intorsatura grava. A durat 12 ani pentru a putea sa inceapa sa isi refaca viata. Niste oameni, intr-o noapte, au ucis copilaria. Toate numele din acest articol sunt schimbate, pentru a proteja identitatile celor implicati, si intimitatea victimelor.

Mie stii ca mi sa intamplat ceva, eram cu prietenul meu de atunci dar nu-mi amintesc nimic…nu stiu ce am baut de fapt.

Dar zici ca mi-au furat o noapte din viata mea.
Chiar am fost la psiholog si am trecut probe de hipnoza in care terapeutul mi-a zis ca nu mi s-a intamplat nimic, cel putin nu cat am fost constienta.

Eu n-o sa uit cand sa intamplat fiindca era ziua lui Alin, eram intre tovarasi si Iulian (prietenul meu) mi-a adus un pahar, eu eram cu el, aveam 16 ani. Aproape imediat am inceput sa ma simt rau si am vrut sa merg acasa.El a spus ca vine cu mine. Dar jur ca dupa ce am iesit din casa am pierdut firul.
Mie Elena dupa ceva timp, mi-a povestit cum m-a gasit: Ca el era peste mine si eu super-inconstienta.
Sincer, la inceput credeam ca era vina mea ca am avut incredere in el si nu vroiam ca mama sa stie…eram o copila iti dai seama, dar dupa aceea gandul asta a inceput sa-mi manance mult linistea si am inceput sa merg la un psiholog.
Acum sunt bine, m-a afectat dar e ceva ce (dupa diagnosticul medicului), e ceva ce am sters complet din mintea mea si mi-a zis ca sigur am fost drogata.
Doar ca ideea e ca ma deranjeaza ca nu reusesc nici prin hipnoza sa imi deschid mintea.
E ceva ce zici ca s-a sters definitiv din mintea mea.
Mie terapeutul mi-a zis ca violata nu am fost, cel putin nu cat am stat constienta, iar Elena mi-a zis ca pe Iulian l-au gasit peste mine dar ca eram imbracata.
Sincer nu stiu…fiindca eu am vrut la un moment dat sa-l omor. Pe el. Dar el a jurat ca nu s-a atins de mine.

Au incercat prietenele mele si doamna M. sa ma convinga sa depun plangere. Dar eu nu am vrut ca mama, dupa atatea probleme pe care le avea sa mai treaca si prin asta.

Nu am comentarii pentru povestea Ioanei. Doar ii transmit toata dragostea mea, si sa ii spun ca imi place ca si-a regasit zambetul. In ciuda celor care i s-au intamplat.

A doua poveste este a Laurei. A plecat din Romania si la peste 20 de ani dupa primul abuz din viata ei inca isi reface viata bucata cu bucata.
Inca o copilarie ucisa. Tot de oameni care o cunosteau.

Intr-o zi, bunicul era plecat, tata lucra zilnic pana tarziu, iar mama era plecata din localitate in ziua aceea. Stiam ca nu am voie sa ies singura din curte, dar au venit la poarta doi baieti cu care ma mai jucasem aproape zilnic. Mi-au spus ca ne vom juca in fata portii, pe bancuta, pana vine mama acasa. Nu imi amintesc daca adusesera cumva si niste papusi.
Am iesit din curte, ne-am jucat, apoi au spus sa mergem un pic mai departe de poarta, langa magazinul de langa noi. Vanzatoarea era in pauza, iar langa incinta era o toaleta pentru clienti. Eram prea mica sa realizez ce se intampla. M-au bagat inauntru, mi-au ridicat fustita, apoi au incercat sa ma penetreze vaginal. Nu au reusit, apoi m-au penetrat anal. Am inceput sa plang, sa ma zbat, mi-au acoperit gura si mi-au spus ca daca ma zbat ma va durea si mai tare. Cand au terminat, m-au dus la poarta si mi-au spus sa nu spun nimanui nimic, pentru ca daca o fac, va fi mai rau data viitoare. Fratiorul meu de aproape doi ani a venit de-a buselea la poarta, l-au luat, ne-au dus la coltul strazii, unde casele erau abandonate pe atunci, ne-au bagat in niste tufisuri si au incercat sa ne abuzeze pe amandoi.
I-am auzit pe strada vocea mamei, l-am muscat pe cel care imi tinea mana la gura si am fugit cat am putut de repede. Cand mama si-a dat seama ce s-a intamplat, ne-a bagat in casa, apoi a luat din cuier cureaua de piele a tatalui si m-a batut pana m-a umplut de sange, urland ca asta s-a intamplat pentru ca sunt o mica curva si nu voi spune nimanui despre ce s-a intamplat pentru ca a fost doar vina mea.

Agresorii aveau 13 si 16 ani. Nu stiu inca daca tata a aflat vreodata despre ce s-a intamplat, dar nu cred. Daca ar fi aflat, i-ar fi ucis cu mainile goale.

Cativa ani mai tarziu, in clasa a V-a, am schimbat scoala si faceam naveta catre satul vecin.

Intr-o zi, aveam 12 ani, m-am intors mai devreme de la scoala si in acelasi timp cu cei care ma violasera. Au facut glume pe seama mea tot drumul, m-au intrebat daca mi-a placut si daca mai vreau o data. Am ajuns mai tarziu acasa decat trebuia din cauza asta, mama ma astepta nervoasa si cand i-am spus ce se intamplase, a fost mirata ca imi amintesc de viol si m-a pus sa jur ca nu voi spune nimic nimanui.

Cand am implinit 13 ani, mama m-a mutat la scoala generala dintr-un orasel micut din apropiere. Acolo am avut o clasa si niste profesori extraordinari. Faceam naveta cu trenul, singura. Cand m-am intors de la scoala intr-o zi de primavara, in 2004, un tip de etnie rroma, de vreo 20 si ceva de ani, a inceput sa se tina dupa mine, cerandu-mi sa fiu iubita lui pentru ca sunt frumoasa. Am incercat sa il evit in gara, dar s-a urcat in acelasi tren cu mine, pentru ca locuia in satul vecin, unde facusem inainte naveta pe jos, la scoala, 8 km zilnic.
Cand a pornit trenul, m-a impins in spatiul dintre vagoane, m-a lipit de usa si m-a sarutat fortat. O tipa de 19 ani, din acelasi sat cu mine si care ma cunostea, a trecut pe hol, ne-a vazut si si-a dat seama ca ceva este in neregula, dar nu a intervenit in nici un fel. Tipul a scos un cutit, pe care mi l-a lipit de stomac si m-a avertizat sa nu scot un sunet si ca o sa dureze putin, ba chiar o sa-mi placa. Si-a desfacut pantalonii, mi-a pus mana dreapta pe penisul lui, dar am scapat pentru ca a trecut un controlor pe hol, si-a dat seama ca este ceva ciudat si mi-a zis ca are un loc liber in vagon, daca vreau sa stau jos. Tipul i-a spus ca e in regula si ca vreau sa stau pe hol cu el pentru ca sunt iubita lui, in timp ce a ascuns cutitul in maneca. M-am smucit profitand de moment si m-am dus cu controlorul. M-a intrebat ce s-a intamplat, dar nu i-am spus nimic.

Ani de zile am tinut totul ascuns pentru ca ma consideram vinovata. In liceu am fost doi ani la psiholog pentru ca nu mai rezistam psihic sa port trauma in suflet, iar la 16 ani am facut o cadere nervoasa. Am ajuns in doua saptamani de la 60 de kg la 96. Nu suportam sa ma atinga cineva, iar cand m-a sarutat un baiat (foarte de treaba de altfel si care imi ceruse acordul dupa ce iesiesm in oras 2 luni) am fugit si am inceput sa plang pentru ca ma simteam murdara.
La 18 ani am avut primul iubit, un fost coleg de liceu de care fusesem indragostita in secret. Dupa 8 luni de zile in care am iesit in oras, am decis sa accept sa avem prima noastra noapte impreuna. Din pacate, nu a mers cum sperasem, pentru ca a incercat sa ma penetreze fortat. Am fugit si nu am mai vorbit cu el apoi. Inainte sa plec la facultate, m-am decis sa pierd din greutate si m-am apucat de un regim draconic, mix de dieta cu exercitii si am slabit 20 kg in 3 luni de zile, dar imi era teama de oameni.
Cand am ajuns in Bucuresti, nu vorbeam cu nimeni si, daca ma atingea din greseala un barbat in RATB, coboram la prima statie si incepeam sa plang. Intr-o zi, in anul 2010, eram in autobuz, mergeam spre facultate. Era foarte aglomerat, asa ca nu mi s-a parut ceva ciudat cand un tip statea lipit de mine. Avea vreo 30 si ceva de ani. In schimb, am inceput sa banuiesc ceva cand autobuzul se golise pe jumatate, iar el inca era lipit de corpul meu. M-am mutat mai incolo, dar se tinea scai de mine. Si-a bagat mana in pantaloni si a inceput sa isi frece penisul. Toti ceilalti calatori au vazut asta, dar nimeni nu a intervenit. M-am apropiat de usa, i-am dat un cot in stomac si am coborat foarte repade din autobuz. El nu a mai apucat sa coboare dupa mine.
Cam asta e povestea mea. Inca am probleme in a socializa, apoi am avut parte de o relatie abuziva, in care am ramas 6 luni de zile pentru ca aveam aceeasi mentalitate, credeam ca merit tot ce mi se intampla.

Din fericire, mi-am gasit linistea alaturi de cineva de un an si 3 luni, m-a ajutat enorm sa imi depasesc temerile si sa imi recapat increderea in mine. E alaturi de mine de cate ori resimt urmarile a ceea ce mi s-a intamplat. Multumesc inca o data pentru initiativa! Imi cer iertare daca am facut mici greseli de scriere, nu e usor sa pun in scris tot ce a fost.

Spre deosebire de Ioana si Laura povestea mea e una fericita. Singura diferenta a fost ca intre mine si negura s-a interpus cineva cu ratiune, bunatate si experienta.

O sa va povestesc pe rand, doua intamplari separate.
Prima intamplare e tot ziua in care copilaria a fost ucisa.

Se petrece in aceeasi localitate cu povestea Ioanei, si pot spune cu maxima certitudine ca anumite persoane din grupul despre care va vorbesc in randurile urmatoare au fost implicate si in povestea Ioanei.

Eram la o mica adunare de Sf. Ion, in zilele de dupa Revelion. Eram aceleais persoane cu care sarbatorisem Revelionul, intr-o atmosfera prietenoasa, si cu oameni pe care ii cunosteam de curand, printr-un amic. O sa ii spun Bogdan. Aveam 16 sau 17 ani. Eram in magazinul mic, de comuna de provincie, detinut de parintii sarbatoritului. Intamplarea se petrece pe o strada aflata in centrul localitatii. Si la nici 5 minute de casa mea. Era seara, dar nu tarziu. Nu cred ca era dupa 8 seara. La un moment dat, pe parcustul serii, au inceput sa se adune o gasca de baieti cu care eu nu prea interactionam, pentru ca nu frecventam aceleasi cercuri. Cand numarul lor a ajuns pe la 10, Bogdan, baiatul care ma invitase acolo m-a luat deoparte si mi-a cerut permisiunea sa ma conduca acasa, intrucat nu ii place adunarea de forte de acolo din acea seara. Nu am apucat sa protestez prea mult, pentru ca m-a luat de dupa umeri si m-a dus acasa. Nu va pot descrie senzatia aceea in care am inteles de ce ma duce acasa. Si schimbul de priviri de dupa. Si drumul in tacere, si despartirea muta. Nu am mai iesit niciodata pe strada respectiva.

A doua intamplare e mai degraba un sumar. Una dintre cele mai grele si mai grave relatii in care am fost implicata a fost una care a durat doi ani de zile. Il chema, sa ii spunem Traian. A fost o relatie abuziva aproape imediat ce partenerul meu a inteles ca „ma poate juca pe degete”. Eram intr-un moment greu in viata mea. Deprimata. Foarte insingurata. El foarte gelos. M-a departat incet dar sigur de toti prietenii mei, si mi-a controlat cel mai mic aspect al vietii mele timp de doi ani.

Nu s-a sfiit nici de abuz fizic, pentru ca cel emotional si santajul erau la ordinea zilei.

Sunt o persoana puternica. Si Bogdan, cel din povestea de mai sus, a avut un rol primordial in asta. A stat intre mine si cei care mi-ar fi putut frange orice stima de mine, si care mi-ar fi daruit in schimb zeci de ani de chin. Traian a plecat din viata mea in clipa in care mi-am facut curaj. A fost un moment inc are am reusit sa vad cat de lasa este alegerea de a abuza pe altcineva. Si cat de las era el. Am avut de luat niste decizii, pe care egoismul lui nu l-a lasat sa le ia. Si deciziile astea mi-au oferit epifania ca nu am nevoie de el. Ca imi spunt suficienta si ca sunt suficient de puternica.

A durat ani sa scap de tot. Si de urmatoarele greseli, pentru ca greselile nu se termina chiar de tot dupa primul esec rasunator.

Dar acum sunt victorioasa.

Ma uitam azi peste niste fotografii cu cele 3 fetite ale barbatului care este numitorul comun dintre povestea mea si a Ioanei. Unul dintre capetele Hidrei.
La un moment dat o sa il confrunt. Spre deosebire de ea, eu stiu exact chipurile atacatorilor mei. Spre deosebire de Laura, eu nu am avut de suferit la o varsta in care inca nu stiam prea bine cine sunt.

Cu toate astea, si eu, ca si ele am supravietuit intr-o lume in care e natural ca daca vrei o femeie sa o poti frange. O lume in care victimele nu indraznesc sa spuna nimanui durerile lor pentru ca familia s-ar intoarce impotriva lor. Pentru ca ar deveni paria in comunitatea lor. Pentru ca autoritatile deseori nu asculta.

Dar, frumusetrea spiritului uman e ca nu e asa de usor de infrant. Ne-a pus Dumnezeu in noi acea sclipire, acel avant, care ne face sa cautam sa renastem. Sa vindecam ce e mai greu, si sa lasma in urma cenusa.

Dar pentru ca nu e normal ca familia, societatea si autoritatile sa aiba acest tip de reactii, vrem sa spunem #NUinseamnaNU.

Am lansat o campanie de educare si constientizare asupra efectelor abuzului sexual. De educare asupra sexualitatii si consimtamantului. De sprijin al victimelor acestor momente tragice si care ucid. Ucid visele, sperantele si uneori aproape ucid viitorul unor oameni.

Veniti alaturi de noi. Spuneti raspicat ca NU inseamna NU! 

alaxandra

Owner la CloudBerries
Sunt pasionata de frumos, de internet si de comunitati. De tot ce inseamna Open Source. De animale. Detin doua pisici si un acvariu "mititel" de 130 l.

Sunt Managing Partner la cea mai faina agentie de WordPress Cloudberries, si impreuna cu sotul meu o crestem dintr-un start-up de webdesign in ceva ce va insemna managementul prezentei online pentru clienti super-faini. 🙂

Ultimele postari ale lui alaxandra (vezi toate)



6 răspunsuri la “Cum moare copilaria – Nu inseamna NU!”

  1. Oh, Doamne, cat de nedrept e ce se intampla pe lumea asta! Triste povesti.

  2. Tea spune:

    Mi-a stat inima in loc cand am citit despre mama fetei care a dat vina pe copila. So wrong!

  3. o femeie spune:

    aceste fete au fost crescute sa fie victime. Da, e vina educatiei, dar si a grupului din jurul lor.
    Ma bucur de initiativa NU, pt ca va trezi din negura multe femei, viitoare mame, viitoare victime. NU ramane NU.

  4. NUinseamnaNU spune:

    Bună!

    Îți mulțumim pentru participarea în faza inițială a campaniei ”NU înseamnă NU”!
    Articolul tău a însemnat mult pentru noi, dar suntem siguri că a făcut diferența pentru cel puțin o persoană care avea nevoie de încurajare!

    Suntem gata să facem următorul pas în campania noastră, și avem nevoie de ajutorul tău:

    Vrem să construim o comunitate online, pentru ajutorul și susținerea victimelor violenței sexuale. Vrem să alcătuim acolo grupuri de suport private, unde victimele să poată să fie ascultate și susținute.

    Dacă ne ajuți, acesta este doar primul pas, pentru că din această comunitate și prin ajutorul articolelor tale, vom reuși să ajungem la acele persoane care sunt gata să se întâlnească cu noi față în față, și să ne povestească experiența lor: primul grup de suport pentru victime, cel pilot, va fi în București.

    În acest scop am pregătit o serie de teme de interes pentru public și victime, cu informații concrete despre care poți scrie. Scopul ar fi să le spunem tuturor că existăm, și încercăm să facem o schimbare.

    Pentru mai multe detalii, avem nevoie să continuăm să comunicăm cu tine, așa că te-am ruga să te înscrii în lista noastră de e-mailuri, pe care o găsești aici: http://nuinseamnanu.ro/nuinseamnanu-a-ajuns-la-faza-a-doua/.

    Te rugăm să ne susții în continuare, și îți mulțumim pentru tot, pe această cale!

    Echipa NU înseamnă NU

Care este parerea ta?